Skip to content
Politică

S-a lăsat cu plângeri penale contra agenţiei de turism care şi-ar fi înşelat clienţii

S-a lăsat cu plângeri penale împotriva agenţiei de turism acuzate că şi-ar fi înşelat clienţii.

Concret, cazul agenţiei Genius Travel pare a se transforma, potrivit autorităților, dintr-un caz de insolvență, într-o infracțiune, deoarece proprietarii agenției sunt de negăsit, sustrăgându-se de la controale. Mai mulți clienți, rămași fără bani și fără vacanțe, au depus plângeri la Poliție, care va începe cercetări în acest caz, relatează Profit.ro.

Cei care au plătit vacanțe la Genius Travel și au rămas fără bani au așteptat zadarnic două zile în fața sediului din București al agenției. Ușile erau încuiate și nimeni nu le-a dat nicio explicație. Prin aceeași situație au trecut reprezentanții Autorității Naționale pentru Turism (ANT), care au venit miercuri în control la sediul Genius.

Contactat de site-ul de ştiri amintit, Bogdan Ghebaur (purtător de cuvânt al Poliției București) a confirmat că mai mulți clienți ai Genius au depus ieri plângeri. Cu plângerile – a adăugat Ghebaur – se merge mai departe la parchet, iar procurorul va decide.

„Se vor face cercertări pentru săvârșirea infracțiunilor, dacă se va pune problema”, a menţionat Bogdan Ghebaur.

Reprezentanții Genius Travel nu răspund de câteva zile la telefoane și nimeni nu știe exact acum, nici ANAT și nici ANT, care este nivelul dezastrului. Ținând cont de nivelul cifrei de afaceri a Genius Travel, considerată o agenție medie, reprezentanții firmelor din domeniu estimează că poate fi vorba de câteva sute de turiști care au plătit vacanțe în această primăvară și vară și care ar fi urmat să plece după 15 august. Cea mai gravă situație este a acelor care au și plecat în afara țării în ultimele două zile, dar nici turiștii care au cumpărat și ar fi urmat să meargă în vacanțe n-au motive de optimism.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *