Skip to content
Externe

Scenarii privind războiul din Ucraina. Ben Oni Ardelean (PNL): Ar fi de neacceptat ca Rusia să nu plătească în întregime pentru atrocitățile pe care le-a produs

english.almayadeen.net/

Deputatul PNL Ben Oni Ardelean a comentat, pentru PS News, cele patru scenarii analizate de serviciul de informaţii al apărării (DIA) din SUA în privința războiului din Ucraina, scenarii care includ și moartea celor doi lideri, Volodimir Zelenski sau Vladimir Putin. Potrivit liberalului, „într-o astfel de analiză, întotdeauna se iau în calcul toate posibilele scenarii care pot apărea. E clar că pe lângă cele patru pot fi și alte situații”. El consideră că cel mai bun mijloc de a se încheia conflictul ar fi o negociere, „dar nu o negociere în care să renunți la dreptate și adevăr”.

„Ceea ce cred eu este că cea mai bună soluție într-o astfel de chestiune este o negociere, dar nu o negociere în care să renunți la dreptate și adevăr. Adică niciodată fără aceste chestiuni care ar pune în dezavantaj, nu neapărat de moralitate, dar legal, o anumită parte.

Iar din punctul meu de vedere, e clar că în momentul în care primul tanc a intrat în Ucraina s-a trecut o linie roșie din partea Rusiei. Ceea ce ar fi de neacceptat după acel moment este ca Rusia să nu plătească în întregime orice fel de atrocitate care s-a produs.

Părerea mea este că Rusia trebuie să plătească pentru toate victimele și atrocitățile pe care le-a produs și părerea mea este că o negociere în dezavantajul Ucrainei în acest moment ar fi o negociere care ar arunca toată lumea civilizată într-un haos și ar îngenunchea lumea civilizată.

De aceea cred că trebuie să continue această presiune continuă asupra Rusiei indiferent de consecințele care sunt asupra celeilalte părți pentru că, până la urma urmei, Rusia trebuie să plătească pentru toate atrocitățile”, a declarat Ben Oni Ardelean.

Cele 4 scenarii excepționale în conflictul Rusia-Ucraina

Un document secret al serviciilor de informaţii obţinut de The New York Times arată că analiştii spionajului american au schiţat scenariile unor situaţii neprevăzute, la un an de la începerea războiului din Ucraina. Scenariile includ moartea lui Volodimir Zelenski sau Vladimir Putin.

Analiza realizată de serviciul de informaţii al apărării (DIA) prezintă patru scenarii „extreme” şi modul în care acestea ar putea afecta cursul conflictului din Ucraina. Scenariile ipotetice includ: moartea preşedinţilor rus Vladimir Putin şi ucrainean Volodimir Zelenski, înlăturarea conducerii forţelor armate ruse şi un atac ucrainean asupra Kremlinului.

Documentul spune că războiul va fi probabil de durată, dar descrie modul în care fiecare scenariu „extrem” ar putea avea ca rezultat potenţial o escaladare în Ucraina, un sfârşit negociat al conflictului sau nu ar avea niciun impact substanţial asupra traiectoriei războiului.

Documentul referitor la scenarii este un produs destul de tipic al agenţiilor de informaţii. Acesta este conceput pentru a-i ajuta pe ofiţerii militari, factorii de decizie politică sau pe legislatori să se gândească la posibilele rezultate ale unor evenimente importante în timp ce îşi evaluează opţiunile, explică The New York Times.

Documentul este marcat ca fiind „RELIDO”, ceea ce indică faptul că decizia de a face publice informaţiile – către parteneri străini, de exemplu – aparţine anumitor oficiali de rang înalt. Este datat 24 februarie şi are marca „ONE YEAR”, sugerând că analiza a fost făcută probabil la un an de la începutul invaziei.

1) UCRAINA LOVEŞTE KREMLINUL

Unul dintre cele patru scenarii ipotetice schiţează ce s-ar putea întâmpla dacă Ucraina loveşte Kremlinul. Este identificată o gamă largă de implicaţii potenţiale. Evenimentul ar putea duce la o escaladare, Putin răspunzând indignării publice prin lansarea unei mobilizări militare la scară largă şi luând în considerare utilizarea armelor nucleare tactice.

Sau, dimpotrivă, temerile populaţiei l-ar putea determina pe liderul rus să caute să negocieze o soluţionare a războiului.

Administraţia Biden a fost deosebit de îngrijorată de un posibil atac al Ucrainei asupra Moscovei, deoarece ar putea determina o escaladare dramatică din partea Rusiei. Riscul unui astfel de atac din partea Ucrainei este unul dintre motivele pentru care Statele Unite au fost reticente în a furniza Kievului rachete cu rază mai lungă de acţiune, menţionează NYT.

2) PUTIN ÎŞI DEMITE CONSILIERII MILITARI DE TOP

Dacă Putin îşi concediază consilierii militari de top şi escaladează războiul, documentul speculează că liderul rus ar putea autoriza folosirea armelor nucleare tactice .

Această situaţie – tot conform documentului – ar putea avea loc doar în două condiţii. Şi anume, dacă oligarhii pun la îndoială procesul de luare a deciziilor din partea lui Putin şi a personalul militar rus şi dacă nu reuşesc să rezolve problema lipsei de muniţie.

Este un scenariu care pare puţin probabil în acest moment.

3) MOARE ZELENSKI

Al treilea scenariu se referă la dispariţia fizică a lui Zelenski. Dacă liderul de la Kiev ar muri, în cel mai rău caz, liderii europeni ar putea limita livrările de arme.

Cu toate acestea, documentul indică modul în care un „lider ucrainean de profil înalt” ar putea, de asemenea, să menţină sprijinul intern şi extern. Aşadar, ar exista un succesor.

Despre comploturi pentru uciderea preşedintelui ucrainean s-a vorbit de mai multe ori. Potrivit altor documente care au făcut obiectul unor scurgeri de informaţii în trecut, Wagner a primit sarcina de a-l asasina pe preşedintele ucrainean chiar în primele zile ale invaziei.

4) MOARE PUTIN

Cu privire la moartea lui Putin, însă, nu sunt oferite detalii în The New York Times.

Publicaţia mai spune doar că documentul de la DIA descrie diverse scenarii posibile fără a evalua care ar putea fi cel mai probabil.

Oficialii americani au avertizat, de asemenea, că documentele scurse sunt datate şi, în multe cazuri, nu mai reprezintă evaluările actuale ale diferitelor agenţii de informaţii, arată NYT.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *