În cadrul emisiunii „La ordinea zilei”, moderată de Dana Grecu, la postul de televiziune Antena 3, jurnalistul Radu Tudor a comentat declarația președintelui Klaus Iohannis din cadrul discursului susținut în Parlament pe tema prezentării Strategiei de Apărare Națională a țării.
„În România puternică a avea o funcție nu este un privilegiu personal, ci o responsabilitate care implică o conduită, iar oamenii politici, mai ales la cel mai înalt nivel, înțeleg că nu se reprezintă pe sine. Comportamentul fiecăruia dintre noi implică o țară întreagă, imaginea ei în Europa și în lume, iar fiecare gest are consecințe politice și impact public.
Am spus la început că România își va găsi treptat acea stare în care e normal să respecți legea, în care e normal să ai un minimum de decență în politică și să faci un pas în spate atunci când afectezi imaginea propriei țări, în care e normal să separi instituțiile de persoane particulare. Indiferent cât de mult îi rezistă unii acum, suntem deja pe acest drum, iar acest moment nu va întârzia să vină. Pentru că asta își doresc oamenii de la noi și asta înseamnă să fim o țară puternică în Europa și în lume.”, a spus Klaus Iohannis în cadrul discursului de prezentare a Strategiei de Apărare Națională.
Astfel, jurnalistul Radu Tudor a spus că, deși nu s-a referit explicit la Victor Ponta: „Am 100% convingerea că s-a referit la primul ministru”, considerând declarațiile președintelui un avertisment deschis la adresa lui Victor Ponta și subliniind faptul că : „Momentul lui (al lui Victor Ponta, n.r) se apropie!”
„Ponta, nu mai ai mult!”, a rezumat Radu Tudor avertismentul președintelui pentru primul ministru.
De asemenea, Radu Tudor a oferit trei variante ale unui scenariu în care Ponta va fi înlăturat din funcția de prim ministru. Prima varianta considerată de jurnalist este cea a înlăturării lui Ponta până la 1 iulie pe cale parlamentară; cea de-a doua variantă avută în vedere ar fi cea în care ar apărea noi dosare ale premierului la DNA, dosare despre care jurnalistul crede că președintele ar ști deja, altfel nu ar fi lansat avertismentul; si, cea de-a treia varianta, o surpriză care sa vina din partea lui Gabriel Oprea, care ar putea decide sa schimbe majoritatea parlamentara, sa treaca alaturi de PNL si astfel sa ramana premier mai mult de 30 de zile, cat dureaza interimatul.
„Nu stim care dintre cele trei variante este cea mai plauzibila”, a spus Radu Tudor, fiind convins de faptul că nici la Cotroceni nu s-a luat încă o decizie în acest sens, dar că va fi cu siguranță una dintre cele trei variante prezentate.

„multumim” uncheselului pentru magaria facuta !!!!
Mare acoperit esti si tu mai Radu-Mamii!