Sociologul Mircea Kivu susține că modificările la legislația penală, adoptate miercuri de Camera Deputaților, sunt mai degrabă o amnistie mascată.
”Prin reducerea termenelor de prescripție, o mulțime de dosare care sunt acum pe rolul instanțelor de judecată vor fi închise”, a declarat sociologul pentru PSnews.
Mircea Kivu consideră că aceste modificări, la care PSD lucrează de mult timp, sunt și principalul motiv pentru care președintele României, Klaus Iohannis, a refuzat numirea social-democratului Eugen Nicolicea la Ministerul Justiției.
”Era normal să-l respingă. Nicolicea este unul dintre artizanii actualelor modificări aduse Codului Penal și Codului de Procedură Penală, modificări care relaxează legislația în beneficiul infractorilor”, a mai spus sociologul.
Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, ca for decizional, proiectele pentru modificarea Codului de procedură penală.
Printre modificări se numără și diminuarea prescripției speciale de la 8 la 6 ani, situație în care se află liderul PSD, Liviu Dragnea, în dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman, căruia i se îndeplinește termenul în iulie.
