Skip to content
Politică

Se trag concluziile după incendiul din Colectiv: de ce s-a propagat atât de repede focul

Se trag concluziile după incendiul din clubul Colectiv din Capitală.

Astfel, potrivit primelor date din ancheta penală în cazul Colectiv, incendiul a izbucnit din cauza artificiilor de exterior care au aprins în câteva secunde burele de pe pereţii clubului.

Testele au arătat că focul s-a extins din cauza buretelui. Concluziile preliminare au fost transmise procurorilor de la Parchetul General, potrivit romaniatv.net.

Experţii de la Petroşani au reconstituit incendiul din Colectiv şi au concluzionat că artificiile de exterior au aprins imediat buretele de pe pereţi, iar focul s-a extins în 50 de secunde la tavan.

Experţii Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă Petroşani au efectuat un experiment judiciar pentru a stabili modul în care s-a produs şi extins incendiul care a avut loc în clubul din Bucureşti, în seara zilei de 30 octombrie. La experiment au participat şeful Institutului Naţional de Criminalistică, dar şi procurorul de caz.

„În cadrul expertizei, am efectuat un experiment tehnic pe o anumită porţiune relevantă din clubul Colectiv, respectiv zona cu stâlpul pe care au urcat flăcările spre tavan. A fost o simulare la scară 1 la 1, adică la scara reală. Am creat exact condiţiile din club şi am studiat mecanismele de iniţiere şi de propagare a incendiului pe porţiunea relevantă. Focul s-a propagat foarte repede şi a produs foarte mult fum şi gaze. Am recoltat şi probe de gaz din mai multe puncte. Experimentul a fost şi înregistrat video. Mai multe nu vă pot spune, cert este că nu am mai întâlnit niciodată în toată activitatea mea un asemenea caz. Simularea am efectuat-o la solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Expertiza urmează să o finalizăm în aproximativ o lună de zile şi o vom înainta procurorilor”, a declarat George Găman, directorul Institutului.

 

1 comentariu la “Se trag concluziile după incendiul din Colectiv: de ce s-a propagat atât de repede focul

  1. Pai in rechizitoriul procurorilor a scris initial ca durata de extindere a focului a fost de 10 secumde, dovedita de camerele de supraveghere din interior. Acum vorbim de 50 de secunde, adica de 5 ori mai mult. Am voie sa nu cred nici in experimentul asta securist ??? Se extindea in 50 de secunde daca fiecare metru patrat ar fi fost aprins separat, individual si in acelasi timp. Ceea ce nu e cazul. Deci, ce ne facem cand e vorba de sute de metri patrati si o singura sursa de foc ??? De fapt ce mai cercetam motivul incendiului, ca ni l-a spus Iohannis din secunda doi . Totul s-a datorat… coruptiei ! Deci, trebuie sa i se confirme aberatia, si gata ! Mi-e sila !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *