Skip to content
Puterea Știrilor Video

Secretarul general PNL, Robert Sighiartău: Să dai un guvern jos într-o perioadă de criză, mai ales când ai alegeri în decembrie, este o prostie

psnews.ro

Robert Sighiartău, secretarul general PNL, a declarat la „Puterea Știrilor” că moțiunea de cenzură anunțată de PSD va determina apariția unui nou fenomen de traseim politic, demers pe care îl compară cu perioada transferurilor fotbalistice.

„După cum știți noi am reușit să dăm guvernul Dăncilă foarte greu jos și în același timp cu compromisuri, care trebuie să recunoaștem că nu ne-au plăcut foarte mult, însă am înțeles urgența națională și interesul național. În orice sondaj, în orice discuție, toți oamenii ziceau să plece PSD, să plece Dăncilă de la guvernare, nu contează cum, trebuie dați de acolo că pur și simplu au distrus țara. Am preluat guvernarea, ne-am asumat, am reușit să strângem o majoritate. După cum știți a fost o moțiune de cenzură, iarăși a  fost o învestire interesantă, pe repede înainte. Acum, bineînțeles că opoziția, sau majoritatea PSD, ALDE, Pro România și ce mai au ei pe acolo sunt într-o perioadă de „mercato” cum se spune în domeniul fotbalistic, de transferuri”, a declarat deputatul liberal.

Recent, au apărut în presă informații legata de eventuale trădări în PNL, din partea unor parlamentari liberali care spun că vor fi liberali care vor vota moțiunea de demitere a Guvernului Orban, pentru că sunt foarte dezamăgiți de modul în care lucrează, dar și de imaginea pe care o aruncă acest Guvern asupra PNL. Contextul în care apare această moțiune de cenzură contra  guvernului Orban nu este agreat însă și de secretarul general PNL, Robert Sighiartău.

„Lumea este conștientă că să dai un guvern jos într-o perioadă de criză, de incertitudini, mai ales când ai alegeri în decembrie este o prostie. Este pur și simplu o gândire iresponsabilă, a oricărui politician. Adică tu ai alegeri în decembrie, unde formezi guvernul pentru următorii patru ani, dar sunt câțiva politicieni care doresc să dea guvernul jos cu trei luni înainte. De ce să faci asta? Doar ca să-ți arăți mușchii?

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, declara recent că moțiunea împotriva guvernului Orban va fi depusă atunci când social-democrații vor considera că au 100% sorți de izbândă și că vor să îi prezinte președintelui Iohannis un program economic pentru a face față crizei economice pe termen scurt și mediu.

„Nu știu când o vor depune, dar pe noi ne interesează ce facem în raport cu poporul, pentru că vedeți se întâmplă lucruri interesante și trebuie să spunem că am reușit să deschidem un întreg șantier în toată România. Poate aceste lucruri nu se văd, că oamenii se uită mai mult la criza medicală, la criza economică”, a declarat liberalul Robert Sighiartău, la „Puterea Știrilor”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *