Ședința de CSAT convocată de președintle Klaus Iohannis la scurt timp după ce Victor Ponta aplecat în concediu, printr-un SMS trimis membrilor Consiliului, s-a încheiat după o oră de dezbaterim, dar subiectele discutat sunt un mister deoarece Administrația Prezidențială nu a anunțat public ordinea de zi, așa cum se realiza până acum.
Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) s-a încheiat după o oră de discuţii în lipsa premierul Victor Ponta, care se află în concediu în Statele Unite ale Americii.
Pe lângă decizia de a convoca ședința la scurt timp după plecarea premierului, o altă ciudățenie a întrunirii o reprezintă faptul că Administraţia Prezidenţială nu a comunicat agenda şedinţei CSAT şi nici nu au fost făcute publice imagini de la începutul şedinţei, aşa cum se obişnuieşte înaintea unor astfel de reuniuni.
Şedinţa CSAT este condusă de preşedintele Klaus Iohannis, care îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului, iar la ședință participă și ministrul apărării naţionale, ministrul afacerilor interne, ministrul afacerilor externe, ministrul justiţiei, ministrul economiei, ministrul finanţelor publice, directorul Serviciului Roman de Informaţii, directorul Serviciului de Informaţii Externe, şeful Statului Major General şi consilierul prezidenţial pentru securitate naţională.

Lasandu-l la o parte pe Ponta, inteleg ca noi, prostimea, nu avem dreptul sa cunoastem nici macar temele dezbatute ??? Pai ce dracu democratie mai e asta mai, sasule ? Ca eu va pot suspecta pe toti de inalta tradare ! De ce atata secretism ? Ca popor suntem noi, astia care votam avenituri ca tine si care platim taxe si impozite sa-ti iei tu si gasca ta salariile triplate ? Avem si noi dreptul sa stim ce ati pus voi la cale, sau nu mai avem nici un drept in tara asta blestemata sa aiba in frunte doar nemernici ? Mai Oprea, ala cu interesul national in cioc, tu nu ai nimic de spus ? Adica doar voi astia cativa sunteti interesul nostru national ??? Tradatorilor !