Skip to content
Politică

Șeful ANAF îl lovește pe Ludovic Orban acolo unde îl doare cel mai tare: ”I-aş sugera să-şi concentreze ….”

Gelu Ștefan Diaconu, șeful ANAF, a făcut miercuri, prin intermediul unui comunicat de presă remis PSnews.ro, o serie de precizări legate de criticile aduse instituției pe care o conduce, de o serie de politicieni sau înalți demnitari, așa cum este cazul lui Ionuț Dumitru, președintele Consiliului Fiscal.

Șeful ANAF i-a oferit un răspuns extrem de acid liberalului Ludovic Orban, după acuzațiile lansate de acesta din urmă legate de ”orchestrarea” unor controale ale inspectorilor fiscali la firmele apropiate PNL.

Gelu Diaconu îi aduce aminte lui Orban de două mari proiecte controversate, ce au fost fie semnate, fie discutate, în perioada în care liberalul era ministru al Transporturilor.

”Cât despre declaraţiile unor politicieni, deranjaţi de eficienţa ANAF, mă bucur că domnul Ludovic Orban s-a trezit din letargie şi se implică activ în spaţiul public, inclusiv în domeniul fiscalităţii. I-aş sugera să-şi concentreze însă eforturile pe reforma transporturilor, unde toţi specialiştii îi ”recunosc” competenţa, cum ar fi evoluţia proiectelor Transalpina şi a aeroportului internaţional de la Adunaţii Copăceni.

Subliniez încă o dată faptul că nu intenţionez să las instituţia pe care o conduc, şi nici munca mea, să fie folosite în războaiele purtate de diverşi politicieni sau grupuri de interese.”, a precizat Gelu Diaconu prin intermediul comunicatului de presă.

Citește și: OFICIAL Firma lui Nelu Iordache, prejudiciu adus statului de 100 de milioane de euro. DEZVĂLUIRI: Care este legătura liberalului Ludovic Orban

Citește și: EXCLUSIV – Ascensiunea unui controversat afacerist cu grave probleme penale în mandatul unui ministru liberal

”Observ că, în corul celor care critică şi analizează activitatea ANAF, pornind de la principiul că orice iniţiativă sau rezultat al instituţiei sunt din start greşite, se alătură zilnic câte cineva. Dacă până acum, corul era format preponderent din persoane de la care poţi avea cu greu pretenţia că înţeleg ce înseamnă administrarea fiscală, fiind mânaţi de simple interese politicianiste, ieri am văzut că domnul Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal, sugerează opiniei publice că rezultatele bune ale colectării pe primul trimestru sunt conjuncturale şi că nu ar reflecta o îmbunătăţire reală.
Mă aşteptam ca domnul Dumitru să aibă o mai bună înţelegere atât a fenomenului economic, cât şi a mecanismelor de administrare fiscală, mai ales că ANAF i-a pus la dispoziţie, în toate cazurile, datele solicitate.

Am înţeles că dânsul consideră că ” supraperformanţa la venituri este explicată de rambursările anticipate de TVA”. În afara faptului că nu există noţiunea sau actul administrativ de rambursare anticipată, atât timp cât n-ai cum să rambursezi o sumă care nu a fost solicitată spre rambursare, mult mai surprinzător este raţionamentul utilizat.

Înainte de toate, i-aş sugera însă să-şi reamintească faptul că atunci când am preluat ANAF am găsit declanşată procedura de infringement din cauza întârzierilor mari la rambursările de TVA. Faptul că am redus numărul deconturilor de TVA nesoluţionate cu întârziere de peste 180 de zile, de la câteva mii la câteva zeci, capitalizând astfel mediul de afaceri, nu era bine nici atunci, pentru că nu colectam mult în plus, şi văd că nu e bine nici acum când am colectat cu mult peste program.

Astfel, încercând să minimalizeze efortul şi rezultatele obţinute, domnul Ionuţ Dumitru apreciază că intrarea în normalitate, în ce priveşte rambursarea de TVA, începând cu decembrie 2014 când am adus la zi 90% dintre deconturi, este un lucru negativ pentru că, astfel, ne-am uşurat activitatea în primul trimestru. Altfel spus, dânsul este supărat că ANAF şi-a plătit ”datoriile” în decembrie 2014, ca să înceapă anul 2015 fără nicio frână care să influenţeze nivelul colectării. Şi, pentru că nu ar mai fi de rambursat sume considerabile, asta înseamnă că rezultatele colectării sunt conjuncturale.

Deconturile onorate la plată ”anticipat” în luna decembrie privesc, în cvasitotalitate, TVA de rambursat generată de activitatea economică din trimestrele III şi IV a anului 2014. Prin urmare, ar fi fost mult mai corectă şi riguroasă comparaţia între perioade similare (există, pe parte de venituri cât şi de cheltuieli bugetare, o sezonalitate specifică), adică trimestrul I 2015 faţă de trimestrul I 2014, mai ales că între cele două perioade au existat şi două măsuri de relaxare fiscală cu impact semnificativ (CAS şi neimpozitarea profitului reinvestit).

În al doilea rând, sugerând că îmbunătăţirea colectării nu se datorează combaterii evaziunii fiscale, ci creşterii consumului, domnul Dumitru se situează iarăşi în afara realităţii. Atât timp cât marii retaileri nu ne-au declarat creşteri semnificative de impozite, taxe şi contribuţii, şi orice economist ştie că acesta este punctul de reper real, al zonei complet fiscalizate, este foarte greu de înţeles cum poate consumul să genereze 4 miliarde de lei colectaţi în plus faţă de program şi 4,6 miliarde lei în plus faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *