Liderii separatiști din așa-zisele republici Donețk și Lugansk au anunțat că vor organiza referendumuri de aderare la Rusia în perioada 23-27 septembrie, informează Digi24.
Liderul autoproclamat din Donețk, Denis Pușilin, l-a rugat pe Putin să analizeze cât mai curând întrebarea privind alipirea republicilor separatiste de Rusia: „Vă rog, ca într-un timp cât mai scurt, în cazul în care rezultatul referendumului va fi unul pozitiv, lucru de care nu mă îndoiesc, să analizați întrebarea privind intrarea în componența Rusiei a Republicii Populare Donențk”.
„Acest eveniment va fi refacerea adevărului istoric, pe care-l așteaptă milioane de ruși”, a mai declarat acesta, citat de RIA.
Serghei Lavrov, ministrul rus de externe, a declarat marți că este la latitudinea locuitorilor din zonele controlate de separatiști să organizeze referendumuri privind aderarea la Rusia.
„Încă de la început am spus că popoarele din teritoriile respective ar trebui să își decidă soarta”, a declarat Lavrov la televiziunea de stat rusă.
