UPDATE, ORA 13.10
Ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu şi-a făcut o primă apariţie publică, în ultimele două săptămâni, potrivit unor imagini difuzate sâmbătă, după o absenţă care a alimentat întrebări cu privire la eforturi ale Kremlinului de a-l înlătura din post, relatează AFP.
Ministerul rus al Apărării a publicat sâmbătă o înregistrare video în care Serghei Şoigu conduce o reuniune consacrată bugetului înarmării Rusiei.
Aceste imagini nu sunt datate, însă ministerul vorbeşte despre o reuniune cu ministrul rus al Finanţelor care, potrivit agenţiilor ruse de presă, a avut loc vineri.
Şoigu declară că aprovizionarea şi comenzile de armament au loc aşa cum s-a prevăzut, ”în pofida dificultăţilor cu care ne confruntăm în prezent”, din cauza sancţiunilor internaţionale impuse Rusiei în urma invaziei şi războiului ruse în Ucraina.
Kremlinul a anunţat joi că ministrul a discutat cu preşedintele Vladimir Putin, cu ocazia prezentării unui raport privind ”desfăşurarea operaţiunii militare speciale”, în cadrul unei reuniuni a Consiliului rus de Securtate.
Kremlinul respingea asfel întrebări cu privire la absenţa prelungită în public a lui Şoigu în toiul Războiului din Ucraina.
Kremlinul a respins, de asemenea, speculaţii cu privire la starea sănătăţii lui Şoigu.
”Ministrul Apărării are mult de lucru în prezent (…). Nu este într-adevăr momentul să ai acticitate mediatică”, declara un purtător de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
ŞTIREA INIŢIALĂ
Consilierul ministrului Afacerilor Interne al Ucrainei Anton Geraşcenko susţine că ministrul rus al Apărării al Rusiei Serghei Şoigu a suferit un infarct, informează novinite.com.
Serghei Şoigu nu a fost văzut public în perioada 11-24 martie, iar joi a apărut pentru scurt timp într-un videoclip lansat de preşedintele rus Vladimir Putin.
„Atacul de cord al lui Şoigu a venit după acuzaţia dură a lui Putin privind eşecul complet al invaziei Ucrainei”, a scris Geraşcenko pe Facebook, potrivit news.ro.
Potrivit acestuia, Şoigu, în vârstă de 66 de ani, se recuperează în prezent la spital.
Până acum, autorităţile ruse nu au raportat problemele de sănătate ale lui Şoigu, potrivit BBC.
