Liderul senatorilor social- democrați, Ilie Sârbu, a declarat la RFI, întrebat referitor la soarta lui Victor Ponta la șefia PSD, că îi recomande să lupte pentru președinția partidului.
„E prea tânăr ca să-şi facă probleme de genul ăsta. La anii lui, dacă i-aş avea eu… Să lupte! Păi, dacă el la 40 şi ceva de ani nu luptă, atunci ce să facem noi, cei care suntem generaţia a doua cum s-ar spune. Domnul Iliescu încă e luptător, nu? Noi suntem generaţia post-Iliescu, nici noi nu vrem să fim lăsaţi undeva pe dinafară. Suntem în forţă, suntem lucizi, nu facem greşeli mari, mici facem cu toţii în fiecare zi”, a precizat Ilie Sârbu.
În ceea ce privește sprijinul lui Ponta în PSD, Sârbu a transmis că „nu există alt social-democrat care să se ridice la nivelul lui”.
„La ora actuală, cu micile excepţii pe care le-am văzut şi care sunt şi altele, sigur că nu putem acum să tragem concluzia că la nivelul unui partid ca al nostru, atât de mare, nu vor fi şi alte nemulţumiri. Dar per total, global, cum vreţi să luaţi lucrurile şi dacă ne uităm cu atenţie, aşa privind lucrurile de sus, în PSD, poate mi-aţi da dvs. un alt nume care ar putea să-l înlocuiască. Pentru mine e Victor Ponta, cu calităţile şi cu defectele lui, nu suntem perfecţi nici unul. Dar când mă uit la ceilalţi colegi, încă nu s-a ridicat nici unul la nivelul lui”, a declarat Ilie Sârbu.
sursa foto:libertatea.ro

Uite-l si pe Neagoe Basarab cu invataturile catre fiul sau Teodosie ! :)))))
„Ce inaintea acestora nimic den avutiile voastre sa nu aratati, nici scule, nici haine; nici boiarii tai sa nu sa impodobeasca inaintea lor, ci sa te arati si sa te faci inaintea lor sarac si lipsit, si intr-unile sa nu le jaluiesti”.
De la 1521 incoace, nimic nu s-a schimbat.