Aproape jumătate din cazurile noi de infecții cu SARS CoV-2 în județ, în ultimele 24 de ore, provin de la persoane de peste 70 de ani, reiese din ultimul raport al Prefecturii Sibiu. Zece persoane cu vârsta între 70 și 79 de ani, șase persoane cu vârsta între 80 și 89 de ani și două persoane cu vârsta între 90 și 99 de ani sunt cazurile noi la sibieni de peste 70 de ani. La acestea, se mai adaugă cazuri de infectare la persoane între 60 – 69 de ani – cinci persoane, 50 – 59 de ani – 6 persoane, 40 – 49 de ani – 5 persoane și la categoriile de vârstă 0 – 18 ani, 19 – 29 de ani și 30 – 39 de ani, câte o persoană, potrivit turnulsfatului.ro.
În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 2191 de persoane, dintre care 2060 adulți și 131 copii. Până la data curentă au fost vindecate 1.557 de persoane, iar 116 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv. Alte 622 persoane sunt în carantină la domiciliu și un număr de 120 persoane se află în izolare la domiciliu.
Polițiștii locali sibieni au verificat 254 de persoane, fiind identificată și sancționată contravențional cu amendă în valoare de 500 de lei pentru nerespectarea măsurilor privind carantină/izolarea, se mai arată în raportul Prefecturii.
