Polițiștii din Mediaș au întocmit acte premergătoare efectuării de cercetări penale, in rem pentru coruperea alegătorilor. Aceștia au fost sesizați în cursul zilei de sâmbătă, cu privire la faptul că în localitatea Ighișul Nou două persoane împart pachete cu mită electorală sătenilor.
„Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Mediaş s-au deplasat la faţa locului unde au identificat trei persoane care, în cursul acestei zile, primiseră de la doi bărbaţi pachete conţinând dulciuri şi rechizite (…) În continuare, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaş, poliţiştii medieşeni desfăşoară cercetări în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi aplicării măsurilor legale în consecinţă”, se precizează într-un comunicat al IPJ Sibiu.
În cauză s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale in rem privind săvârşirea infracţiunii de corupere a alegătorilor, în conformitate cu prevederile articolului 386 aliniatul 1 din Codul penal, mai precizează Agerpres.
