Skip to content
Politică

Siegfried Mureșan nu se lasă impresionat de remaniere: Guvernul nu mai are credibilitate

Comitetul Executiv al PSD va decide luni cine pleacă din Guvern, la prima rundă de remaniere promisă de Viorica Dăncilă. Premierul i-a invitat duminică pe toți miniștri și pe o parte a membrilor CEX la un picnic într-o pădure din Teleorman, unde ministrul Agriculturii, Petre Daea, aflat și el pe lista remaniabililor, a pregătit pentru colegi fripturi și porumb copt. O parte dintre miniștrii de pe lista neagră care a circulat în partid a scăpat însă de demitere.

După discuțiile de duminică, era dată ca sigură plecarea din funcție a miniștrilor de Externe, Teodor Meleșcanu, și de Interne, Carmen Dan, a căror demitere a fost cerută și de Președintele Iohannis, pentru modul defectuos în care au gestionat alegerile europarlamentare din 26 mai.

În acest context, europarlamentarul PNL, Siegried Mureșan a precizat pentru PSNews.ro că, în opinia sa, guvernul este în prezent decredibilizat, iar orice remaniere ar fi din acest punct de vedere inutilă.

“PSD-ALDE guvernează România de doi ani și jumătate. În această perioadă rata inflației în România a crescut de la 0%, cât era în urmă cu doi ani și jumătate, la peste 4%. Suntem astăzi țara europeană cu cea mai mare rată a inflației și nu reușim să absorbim fondurile europene care ni se cuvin. Avem 10,8 miliarde de euro pentru mari proiecte de infrastructură, construcția de autostrăzi de exemplu, autostrada spre Moldova. Guvernele PSD-ALDE, de doi ani și jumătate nu au depus la Comisia Europeană nici măcar un singur mare proiect de infrastructură pe fonduri europene.

De aceea vă spun foarte clar, acest Guvern este decredibilizat. Noi am depus moțiune de cenzură în fiecare sesiune parlamentară, acum am avut pentru prima dată peste 200 de voturi, vom veni din nou cu moțiune de cenzură. Nu este nevoie de alegeri anticipate pentru înlocuirea acestui guvern, o moțiune de cenzură reușită din Opoziție fiind suficientă.

În ceea ce privește miniștri, ministrul Cuc a spus de curând următorul lucru: până la finalul lunii iulie se va circula non-stop pe autostrada de la Sibiu la Nădlac. Eu am reacționat imediat și am spus următorul lucru: sunt două loturi aflate în construcție, dar este un lot unde trebuie forate niște tuneluri în deal și nu am văzut să se facă tuneluri, să se construiască autostrăzi în trei săptămâni, miniștri aceștia mint, nu știu despre ce vorbesc.

Ecaterina Andronescu a desființat învățământul profesional în România în urmă cu 20 de ani. De ce nu găsesc angajatorii muncitori calificați astăzi România? Fiindcă doamna Andronescu a desființat școlile profesionale în urmă cu 20 de ani, pentru a ne trimite pe toți la fabrici de diplome. De aceea nici domnul Cuc, nici doamna Andronescu, nici mulți alți miniștri nu trebuiau să fie în Guvernul României.

În concluzie, nu cred că PSD-ALDE pot veni cu persoane mai competente, de aceea noi din Opoziție încercăm să arătăm oamenilor că acest guvern este incapabil, să venim cu soluții, să cu o echipa mai bună și să depunem o moțiune de cenzură la toamnă când simțim că momentul este prielnic”, a conchis europarlamentarul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *