Deputatul arădean a declarat că pensiile speciale nu sunt decât nişte „drepturi constituţionale câştigate de aceşti oameni”.
307 voturi pentru şi un vot împotrivă. Acesta este scorul cu care Camera Deputaţilor a aprobat, miercuri, proiectul de lege care prevede impozitarea pensiilor speciale. Potrivit actului normativ, pensiile speciale, inclusiv pensiile militarilor și ale magistraților, vor fi impozitate cu 85% dacă sunt mai mari de 7.000 de lei și cu 10% dacă sunt cuprinse între 2.000 și 7.000 de lei. Practic, va fi impozitată diferența între pensia specială și cea realizată pe baza contributivității.
Singurul vot negativ pe acest proiect de lege a venit din partea deputatului arădean Dorel Căprar. Interpelat de Aradon pe această temă, parlamentarul a declarat: “Decizia de astăzi a Parlamentului este, din punctul meu de vedere, un act de subminare a Sistemului Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională.
Consider că este imoral să sancţionezi foşti angajaţi ai structurilor naţionale de securitate din simplul motiv că nu există o viziune clară asupra supravieţuirii bugetare a pensiilor magistraţilor şi foştilor oficiali ai structurilor din cadrul Siguranţei Naţionale. Nu se joacă acest lucru la păcănele. Nu ne putem juca cu drepturile constituţionale câştigate de aceşti oameni din considerente electorale sau/ şi politicianiste. Pensiile de serviciu nu sunt o loterie.
Magistraţii sunt supuşi unor interdicţii profesionale, pensiile reprezintă un element compensatoriu pentru ei. Un judecător nu are voie să asigure consultanţă juridică, nu are dreptul de a face politică. Judecă şi, probabil, poate să facă nişte cursuri ca profesor, asistent ş.a.m.d. Am votat împotriva unor astfel de măsuri iresponsabile întrucât militarii oricăror structuri de apărare a României au dreptul la aceste sume compensatorii. Iar din punctul meu de vedere, România nu se negociază”, a declarat Dorel Căprar.
Votat pe listele Partidului Social Democrat Arad pentru Camera Deputaţilor, fost preşedinte a organizaţiei judeţene a PSD, Dorel Căprar a trecut în urmă cu o săptămână la Partidul Umanist. La mijlocul lunii mai, el fusese exclus din PSD, după un conflict mai vechi cu senatorul Mihai Fifor.
