Skip to content
Europa

Slovacia prelungeşte starea de urgenţă până pe 19 martie din cauza pandemie COVID-19

Twitter

Parlamentul Slovaciei a aprobat vineri prelungirea stării de urgenţă în contextul pandemiei de coronavirus. După o dezbatere în plen ce s-a desfăşurat cu intermitenţe începând de miercuri, o largă majoritate a parlamentarilor a votat în favoarea moţiunii guvernului de prelungire a stării de urgenţă.

Declarată la 1 octombrie şi prelungită de mai multe ori în Slovacia, stare de urgenţă va fi valabilă acum până pe 19 martie. Alături de alte prevederi, starea de urgenţă permite recrutarea şi transferul forţat al lucrătorilor din sistemul sanitar, precum şi interzicerea reuniunilor. O interdicţie de circulaţie este în vigoare de la începutul anului, însă aceasta este dificil de controlat din cauza caracterului confuz al excepţiilor.

Potrivit autorităţilor slovace în domeniul sănătăţii, Slovacia a înregistrat de la începutul pandemiei 303.420 de contaminări şi aproape 7.000 de decese cauzate de COVID-19. Ţara central-europeană are aproximativ 5,5 milioane de locuitori.

Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) informează că numărul de noi contaminări la 100.000 de locuitori este în Slovacia de 526 în ultimele 14 zile, mai mare de patru ori decât în Germania, transmite Agerpres. Cu 239,3 decese de COVID-19 la un milion de locuitori în ultimele 14 zile, Slovacia se află în prezent pe primul loc la acest capitol între ţările Europei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *