Pentru ca România să facă un salt important, este nevoie ca infrastructura să fie considerată una dintre priorităţile oricărui Guvern care vine, consideră ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu.
„Ca titular al portofoliului de transporturi, experienţa din acest aproape un an pe care o am cu companiile italiene este una în desfăşurare. Avem, dacă pot să spun aşa, şi exemple foarte bune şi cred că trebuie să fie subliniate acestea, dar cred că mai sunt unele locuri unde putem să îmbunătăţim relaţiile dintre noi. Am apreciat foarte mult poziţia domnului ambasador atunci când, din cele peste 29 de miliarde prinse în Planul Naţional de Restructurare şi Rezilienţă, aproximativ 60-70% din această sumă este destinată sectorului infrastructurii. Şi România are nevoie în următorii ani de investiţii în această zonă. Tocmai de aceea noi, la sfârşitul anului trecut, am aprobat în Guvern, sigur, discutând cu Comisia Europeană, acel plan investiţional pe următorii 10 ani ai României, plan investiţional în transport care înseamnă toate tipurile de transport şi care are la bază Master planul de Transport al României. Vorbim de o sumă de peste 70 de miliarde de euro care ar fi necesară pentru a pune în aplicare acest Master Plan de transport. Acum, să ştiţi că eu cred că toate guvernele care vor veni şi după, că în mod sigur vin şi alte Guverne după acesta, vor realiza un lucru: România să facă un salt important e nevoie ca infrastructura, transporturile să fie considerate una din priorităţile oricărui Guvern care vine în viitor”, a spus Grindeanu, la conferinţa Italy & Romania – Building together.
El a menţionat că peste jumătate din aceste sume sunt în acest moment acoperite prin diversele programe de finanţare pe care România le are.
Ministrul Transporturilor a declarat că este pentru prima dată când România va reuşi să îşi termine sumele alocate de la Comisia Europeană pe exerciţiul bugetar 2014 – 2020, unde funcţionează regula n + 3. Aceste sume ar trebui cheltuite până la sfârşitul anului 2023.
„Vreau să vă spun că undeva în ianuarie-februarie vom termina toţi banii aflaţi pe POIM – Programul Operaţional Infrastructură Mare. Asta e o premieră pentru că noi, de obicei, aveam alocaţi bani de Comisia Europeană, dar nu-i cheltuiam pe toţi. Şi atunci spunem că asta e o premieră, dar ne pune şi într-o situaţie, sau cel puţin pe mine la Ministerul Transporturilor, cel puţin ciudată, pentru că rămânem cu aproximativ 10 luni din anul 2023 când, vă spun cu toată deschiderea, vom încerca să luăm bani la Ministerul Transporturilor, sigur tot din Programul Operaţional Infrastructură Mare, dar de pe alte domenii, de la cei care nu vor fi în stare să-i cheltuie. Şi eu cred că vom putea lua în plus cam 1 miliard de euro anul viitor de la cei care altfel ar fi nevoiţi să-i dea înapoi la sfârşitul anului 2023, să-i trimită înapoi către Comisie, nefiind accesaţi. Acesta e un lucru care deja e acceptat. Am scris Comisiei, domnilor comisari, spunându-le care e planul nostru şi au fost cât se poate de acord. Asta e o sursă de finanţare. A doua sursă de finanţare e cea din PNRR, unde, aşa cum ştiţi, au început să se semneze contracte, fie că vorbim de zona rutieră, fie că vorbim de cea feroviară„, a susţinut acesta.
Potrivit lui Grindeanu, este nevoie ca România să investească în infrastructură, în condiţiile în care, dacă ne vom uita la sfârşitul anului pe indicatorii macroeconomici, vom vedea că o mare parte din creşterea economică din acest an se datorează acestui sector.
„De ce? Pentru că dincolo de faptul că anul acesta, spre deosebire de anul trecut, deci nu comparăm foarte mult în spate, am reuşit să semnăm contracte noi de 4 ori mai multe decât anul trecut, o creştere de 400%. Iar, dacă e să dau un exemplu pe zona rutieră, CNAIR şi-a dublat bugetul faţă de 2021, iar la anul, din ce avem aşa ca predicţie, probabil se va dubla faţă de anul acesta, ceea ce înseamnă foarte mulţi bani, care merg direct în zona de investiţii. Este o zonă unde Ministerul Transporturilor în acest moment este motorul principal şi nu vom slăbi ritmul pentru că asta duce la creştere economică. Şi eu cred că este una din şansele României de a trece cu bine peste această perioadă, nu simplă, pe care o traversăm nu noi şi nu doar Uniunea Europeană, ci întreaga lume. Şi de aceea vom apăsa foarte mult pedala în anii viitori, în lunile viitoare şi anii viitori pe acest domeniu”, a dat asigurări şeful de la Transporturi.
