Prim-vicepreşedintele PSD a spus vineri că țara noastră „se află în prăpastie din punct de vedere economic„, iar „marea creştere” despre care vorbeşte premierul Ludovic Orban este, în realitate, o „mare scădere”.
Sorin Grindeanu acuză faptul că creşterea economică a PNL-ului e ca la Radio Erevan, iar tot ce fac guvernanții PNL sunt desene din pix. „Creşterea economică a PNL-ului e ca la Radio Erevan. România se află în prăpastie din punct de vedere economic, iar ‘marea creştere’ cu care se laudă Orban este, în realitate, o mare scădere. Toate ţările europene au avut scăderi economice dramatice în primăvară, însă majoritatea înregistrează acum o revenire clară. Asta înseamnă V, nu ce desenează din pix incompetenţii din Guvernul Orban”, a scris Grindeanu pe Facebook.
De asemenea, acesta a subliniat că diferenţa dintre România şi restul Europei este dată de măsurile concrete luate în sprijinul economiei – „inexistente în România” – aplicate şi eficiente în majoritatea ţărilor europene. „Cifrele prezentate astăzi de Eurostat – chiar în timpul conferinţei electorale prezidenţiale – vorbesc de la sine”, a spus fostul premier.
„Am văzut scandal legat de Unifarm, stocuri de materiale luate la suprapreţ, bani risipiţi, am văzut un raport al Curţii de Conturi. Scrie negru pe alb că ân perioada stării de urgenţă, autorităţile au furat 150 de milioane de euro. Asta vedem după un an de guvern PNL. În fiecare săptămână vedem ieşirile lui Iohannis care încearcă să ascundă incompetenţa acestui Guvern. Lucrurile astea nu trebuie să rămână aşa.
Am auzit în toată această perioadă că specialiştii au spus să închidem şcolile, am încercat să găsesc aceste studii care stau la baza deciziilor PNL. Specialiştii pe care i-am cooptat în PSD au spus că nu domeniul Educaţiei este cel care stă la baza propagării acestui virus.”, a mai spus fostul premier.
