Există speranţă pentru sistemul sanitar din România. Un fost guvernant laudă un manager de spital. Află despre cine este vorba şi ce realizări are la activ.
Cătălin Beciu (vicepreşedinte ALDE şi fost secretar de stat pentru IMM-uri) a declarat, miercuri, pentru PSnews.ro, că, în ciuda problemelor grave existente în sistemul de sănătate autohton, a cunoscut personal un manager care face o onorabilă excepţie.
“Am cunoscut-o pe Carmen Orban în spital. N-aş intra în detalii, dar în spital. Doamna doctor Orban este managerul Institutului Clinic Fundeni şi se numără printre speranţele sistemului sanitar românesc. Sunt mult mai multe speranţe, ea fiind un exponent. Este un manager de o calitate extraordinară. Problema e că sunt foarte mulţi de bună calitate. Mai mult de 60-70% care activează în zone sociale sunt de foarte, foarte bună calitate”, ne-a spus Beciu.
Din păcate, astfel de oameni valoroşi nu se bucură de prea multă vizibilitate, iar fostul demnitar ne-a explicat de ce.
“De ce nu se văd ei? Pentru că ceilalţi dau dovadă de mult mai multă tenacitate. E o diferenţă foarte mare între energia pe care o risipeşte cineva care se luptă pentru viaţă (pentru propria viaţă) şi energia pe care o risipeşte cineva care se luptă pentru o idee. La cel care se luptă pentru viaţă, efortul este mult mai mare. De aceea, jigodiile astea ne poluează: pentru că ei nu pot supravieţui într-un sistem corect valorizat. Şi atunci, dacă mâine România se transformă în Suedia (de pildă), ei mor de foame la propriu. Şi, astfel, ei se luptă foarte, foarte tare pentru ca, în năclăiala asta, să persiste. Deci sunt mulţi precum Carmen Orban. Poate nu la acelaşi nivel, dar e complicată lupta”, a punctat vicepreşedintele ALDE.
Concret, Cătălin Beciu a vorbit despre realizările managerului de la Institutul Clinic Fundeni.
“Fără a intra în intimitatea actului de management (nu că m-aş fi bucurat, dar am avut ocazia de a vedea ce se întâmplă în Spitalul Fundeni), vă spun că, în momentul ăsta, Spitalul Fundeni e la nivelul unor clinici de top din Europa. Şi lucrul ăsta s-a întâmplat doar pentru că managementul a făcut minuni. Carmen Orban a lucrat foarte bine cu şefii de secţie, investiţiile au fost foarte, foarte bine ţintite, calibrate, nu au existat fapte de corupţie… O a doua religie în care cred şi eu – şi anume cea legată de bugete – este şi acolo de maximă importanţă: Doamna doctor face minuni cu bugetele pe care le are, nu risipeşte absolut nimic, uşa e deschisă tot timpul, pentru oricine… De aceea, mi se pare un exemplu demn de semnalat. Ea are nu numai o gândire medicală, ci şi una inginerească: îşi construieşte întâi în minte şi dup-aia pune în practică tot ceea ce a gândit. Nu lasă nimic la nivel de vorbe. De altfel, şi vorbeşte foarte puţin. Construieşte secţii, face parcări, reabilitează, consolidează… Sunt lucruri de care nu se apucă nimeni, pentru că fac mizerie multă. Toată lumea dă cu lavabilă, toată lumea pune faianţă, dar să te apuci să consolidezi, să spargi plăci, să spargi structuri de beton, asta arată că ai curaj, într-un interval în care trebuie să şi manevrezi bolnavii, să şi păstrezi actul medical la cele mai înalte standarde. Carmen Orban este extrem de voluntară şi de competentă, aşadar un exemplu de urmat. Şi nu e o chestie subiectivă; chiar este un exemplu de mare, mare performanţă managerială. Pentru mine, este foarte îngrijorător să văd că o ştire despre cine ştie ce cântăreţ obscur este mult mai vânturată prin presă decât un caz precum doamna Orban. Nu vă spun ce a făcut cu secţiile de transplant din Fundeni, care au ajuns toate (transplant medular, hepatic, de rinichi etc.), toate la nivel european, dacă nu cumva chiar peste”, a relatat Beciu.
