Serviciul Român de Informații (SRI) condamnă încercările de denigrare a instituției.
Într-un comunicat publicat luni pe site-ul propriu, instituția condusă de către Eduard Hellvig dezminte orice implicare a șefului SRI în luptele politice.
Iată precizările integrale ale serviciului:
„În urma ultimelor evenimente și declarații publice, Consiliul Director al Serviciului Român de Informații face următoarele precizări:
Este regretabil faptul că se încearcă atragerea Serviciului Român de Informații într-o zonă a speculațiilor prin afirmații false, acuzații nefondate și calomnierea cadrelor Serviciului.
SRI condamnă ferm aceste încercări de denigrare a instituției și îi asigură pe partenerii interni și externi că va ramâne ancorat în misiunile sale care privesc exclusiv securitatea națională.
Directorul SRI, domnul Eduard Hellvig, îi asigură pe toți cetățenii României de neimplicare în niciun fel de jocuri de putere, de menținere a instituției în afara dezbaterilor politice și de determinare în efortul conjugat de a prezerva securitatea națională”.
Amintim că președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat vineri că nu se teme nici de Hellvig, nici de șeful altui serviciu secret: Lucian Pahonțu, de la SPP.
„Decizia mea e foarte fermă: rămân la conducerea PSD pentru a duce toate aceste lucruri la capăt şi le voi duce. Rămân şi în conducerea majorităţii parlamentare împreună cu domnul preşedinte Călin Popescu-Tăriceanu. Nu va trece moţiunea de cenzură; în schimb, şi eu, şi colegii mei am decis astăzi să fim mult mai fermi şi mult mai radicali cu tot ceea ce trebuie să facem. Nu mă sperie nici Iohannis, nici Hellvig, nici Pahonţu, nici Kovesi, nici Băsescu, nici Ponta, nici Oprea, nici alţii”, a afirmat Dragnea.
