Skip to content
Politică

Stelian Negrea: Greva profesorilor pică mănuşă PSD. E o ghioagă împotriva lui Iohannis

facebook

Jurnalistul Stelian Negrea consideră că greva declanşată de sindicatele din învăţământ a picat „mănuşă” social-democraţilor în contextul rotativei guvernamentale.

„Greva profesorilor, care n-au mai pus-o de un protest de ani buni, pică mănușă PSD la această rotativă guvernamentală.

Care dă semne că vrea să fugă de guvernare și să lase țărișoara în brațele instabilității.

Dar, în realitate, se încolăcește și mai mult în jurul gâtului PNL indicându-i drept vinovați de tot ce e rău la guvernare.

PSD vrea să joace la două capete și să ne și convingă: că se opune guvernării, din care evident că și ei fac parte, dar e și la guvernare, evident la ministerele care performează.

Parcă ar excela vreunul din tot guvernul”, a scris jurnalistul pe pagina sa de Facebook.

Negrea nu exclude varianta ca pe listele PSD la alegerile de anul viitor să se găsească şi anumiţi lideri sindicali din educaţie, afiliaţi ideilor social-democrate.

„PSD se visează marele câștigător al tuturor alegerilor din 2024 iar preluarea guvernării le strică planurile dar ieșirea de la guvernare le-ar ruina aceleași planuri.

Greva profesorilor frumos orchestrată de câțiva lideri de sindicat cu tradiție afiliați ideilor social-democrate și pe care i-am putea găsi pe listele PSD la anul e și o ghioagă împotriva lui Iohannis.

Al cărui program România educată bate pasul pe loc de când a fost lansat în urmă cu 9 ani.

PNL e lipit de guvernare nu neapărat datorită camarilei dar din cauza lui Johannis care, vrei nu vrei, are nevoie de un guvern cu o majoritate parlamentară care să nu se comporte precum Cănuță Om Sucit. Poate doar ca Brânzovenescu.

Nu unul cu USR, care atunci când se supără, depune moțiune de cenzură împotriva propriului guvern alături de extremiștii de la AUR.

Așa cum au făcut-o în 2020 când au plecat de la guvernare.

Nu unul cu AUR din motive evidente de extremism, demagogie și filo rusism deșănțat.

Pur și simplu acum nu ai cu cine să formezi un alt guvern. E matematică parlamentară”, a mai scris jurnalistul.

Sindicatele din Educaţie au declanşat luni greva generală, nemulţumiţi de salarizarea personalului din sistem, protestul urmând să continue până când Guvernul va veni cu o soluţie credibilă, care să ofere perspective foarte clare, iar cei care au semnat pentru declanşarea ei vor renunţa la această formă de protest.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *