Skip to content
Justitie

Stenograme din dosarul lui Dan Diaconescu: „Tu vrei virgină, virgină?/ Normal”

Facebook Dan Diaconescu

UPDATE

Magistraţii Tribunalului Constanţa au decis, joi, că Dan Diaconescu va fi cercetat sub control judiciar.

„Respinge contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, ca nefondată. În baza art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admite contestaţia formulată de inculpatul Diaconescu Cristian-Dan împotriva încheierii nr. 353 din data de 07.04.2023, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa (…), desfiinţează în parte încheierea contestată, iar în urma rejudecării: (…) dispune luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă inculpatul Diaconescu Cristian-Dan, cercetat pentru săvârşirea în stare de recidivă postexecutorie a infracţiunii de act sexual cu un minor în formă continuată (…) precum şi a infracţiunii de folosire a prostituţiei infantile în formă continuată”, se arată în hotărârea pronunţată de instanţă.

Conform aceleiaşi surse, măsura controlului judiciar a fost dispusă pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 13 aprilie 2023 până în data de 11 iunie 2023.

Instanţa a judecat contestaţia procurorilor cu privire la măsura arestării la domiciliu luată în cazul lui Dan Diaconescu, dar şi contestaţia acestuia faţă de aceeaşi măsură.

Decizia judecătorilor este definitivă.

–––––––––––-

Omul de televiziune Dan Diaconescu este cercetat în arest la domiciliu, suspectat pentru comiterea infracţiunilor de act sexual cu un minor, în formă continuată şi folosirea prostituţiei infantile, în formă continuată. Dan Diaconescu a fost reținut pentru 24 de ore în noaptea de joi spre vineri, 7 aprilie, fiind suspectat de procurori că în urmă cu trei ani a întreţinut relaţii sexuale cu minore.

Anchetatorii au ridicat mai multe echipamente informatice după cele două serii de percheziţii desfășurate în casele fostului patron OTV, atât la cea din Mamaia, cât şi la cea din Capitală.

Potrivit unor surse din anchetă, în 2020 şi în 2021 Dan Diaconescu ar fi plătit unei fete pentru sex între 300 şi 400 de lei, ştiind că aceasta avea la acea vreme 15 ani şi 4 luni.

Ar fi cumpărat ulterior servicii sexuale şi de la sora sa geamănă.

În aceeași perioadă, Dan Diaconescu ar fi încercat să găsească o fată virgină, potrivit aceloraşi surse. Una dintre gemene l-ar fi atras într-o capcană, l-ar fi filmat şi şantajat cu imaginile compromiţătoare.

aktual24.ro a intrat în posesia unor stenograme din dosarul lui Dan Diaconescu, în care acesta discută cu una dintre minorele gemene.

T.A.: Auzi…

Dan Diaconescu: Auzi. Iubire? Scuză-mă de deranj. Mă auzi? Ia întreab-o pe fata asta, cum o cheamă pe…?

T.A.: Ivona.

Dan Diaconescu: Ivona? Pe bune? Asta e numele real?

T.A.: Da.

Dan Diaconescu: Auzi, mă? Ce bea? Ce bea de felul ei?

T.A.: Bem Jack. Noi bem tărie, nu bem vinuri și de-astea.

Dan Diaconescu: Păi tărie. Ce tărie vreți să…?

T.A.: Jack…sau Absolut.

Dan Diaconescu: Whisky sau votcă?

T.A.: Nu ai semnal… (n.l. neinteligibil)… Da, te aud.

Dan Diaconescu: Ziceam… fetei ăsteia… să nu îi spui numele meu real.

T.A.: Păi nu i-am spus.

Dan Diaconescu: Spune-i că mă cheamă Cristi. Mă auzi ce spun? Că mă cheamă Cristi. Sau dacă te întreabă.

T.A.: Da, ea vine la mine la 10.

Dan Diaconescu: A, ok, dar să stea până mai târziu.

T.A.: Da, da, da.

T.A.: Și ce am mai vrut să spun… asta, să nu îi zici de mine, cum mă cheamă și asta, știi? Bine? Să păstrăm misterul, da? Așa, fetița mea, să mă asculți în viață, da? Că o să ai mult de câștigat.

T.A.: Da, iubirea mea.

Dan Diaconescu: Dacă nu m-ai ascultat până acum, măcar de acum încolo…

T.A.: Da, sufletul meu. Hai că de-abia aștept să vii. Să ne dezlănțuim… puterile.

Dan Diaconescu: Mi-e dor de tine. Ai avut mă și tu vreun orgasm ceva? Nici n-ai simțit nimic aseară.

T.A.: Aseară? Eram forță rău.

Dan Diaconescu: Ce erai? Forță? Ce nebună ești.

T.A.: Hai, că te aștept și în seara asta pentru runda a două.

Dan Diaconescu: Pentru runda a doua… dar lasă-mă că… auzi, știi ceva? Vezi că nu mai avem din alea deloc… baloane d-alea.

T.A.: Se cumpără, se cumpără.

Dan Diaconescu: Păi se cumpără, dar eu nu pot să cumpăr, nu pot să mă duc la benzinărie să cer așa ceva.

T.A.: Lasă că ne descurcăm noi.

Dan Diaconescu: Fă și tu rost de undeva.

T.A.: Fac, fac.

T.A.: Bravo, viață mea.

…….

Dan Diaconescu: Te-ai interesat și tu de ce te-am rugat aseară?

T.A. O să mă interesez, o să vorbesc cu o prietenă.

Dan Diaconescu: Dar știi tu că mai e sau ce?

T.A.: Dar tu vrei virgină, virgină?

Dan Diaconescu: Normal, ce înseamnă, virgină doar pe jumătate sau ce?

T.A.: Am o fată, dar are 15 ani.

Dan Diaconescu: Păi da…legal, știi cum se zice.

T.A.: 16,17… ei, da.

Dan Diaconescu: Cine este? O cunoști de mult sau?

T.A.: Da, o cunosc de mult.

Dan Diaconescu: Păi și unde trăiește?

T.A.: În Techirghiol, are vreo 16 ani. Ce mi-e 16, ce mi-e 17?

Dan Diaconescu: Știu, mă, dar să facem cunoștință cu ea întâi, nu vrei?

T.A.: Păi, hai vino în seară asta la mine să vorbim.

Dan Diaconescu: Păi și poți să o aduci și pe ea?

T.A.: O sun.

Dan Diaconescu: Ia sună. Și sună-mă înapoi.

T.A.: Bine hai pup, pa.

Dan Diaconescu: Ai poză cu ea? Obține și tu o poză.

T.A.: Da, am poză.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *