Skip to content
Societate

Studiu: Românii, printre cei mai deschiși europeni în ceea ce privește modul de lucru hibrid, însă doar 23% consideră că educația online funcționează cum trebuie

European Parliament Media Center

Românii sunt printre cei mai deschişi europeni pentru a adopta modul de lucru hibrid, cu 49% faţă de media europeană de 41%, însă doar 23% dintre ei consideră că educaţia online funcţionează cum trebuie, cel mai scăzut procent din Europa, unde media este de 45%, potrivit studiului pan-european „L’Observatoire Cetelem de la Consommation”, citat de Agerpres.

Studiul a fost realizat în 15 ţări din Uniunea Europeană, printre care şi România, pe un număr de 14.200 de respondenţi. Acesta şi-a propus să urmărească impactul contextului pandemic asupra comportamentului de consum al europenilor şi percepţia asupra stilului de viaţă „la distanţă” accelerat de pandemie şi a influenţei acestuia în viaţa socială.

Viaţa la distanţă a devenit o realitate globală, care se răsfrânge atât în modul cum se desfăşoară activităţile cotidiene, cât şi relaţiile interumane. Însă, acest stil de viaţă, care a accelerat adoptarea soluţiilor digitale ca alternativă la lipsa sau limitarea interacţiunilor umane, nu este universal acceptat în rândul europenilor.

Ceea ce se remarcă la nivelul tuturor ţărilor chestionate, este o deschidere mult mai mare înspre a adopta soluţiile digitale şi a accepta aspectele vieţii la distanţă atunci când se discută despre partea practică şi funcţională a acestora. Astfel, când vorbesc despre efectuarea cumpărăturilor, gestionarea bugetului, realizarea de formalităţi administrative, acces la informaţii, consum cultural şi telemuncă, rezolvarea acestora fără a fi nevoie de prezenţa fizică este extrem de apreciată de europeni. În contrast, aspectele vieţii sociale şi relaţionale sunt experienţe pe care oamenii doresc în continuare să le trăiască faţă în faţă.

Deşi 8 din 10 consideră că distanţarea face acum parte din traiul lor de zi cu zi, doar 45% se bucură într-adevăr de acest nou mod de viaţă. Românii sunt printre cei mai categorici în a nu manifesta o deschidere prea mare către acest stil de viaţă, la fel ca restul ţărilor est-europene, privindu-l mai degrabă ca pe un cumul de constrângeri şi doar 18% dintre ei se declară adepţi ai acestuia.

Înainte de pandemie, România se număra printre ţările europene cu cea mai mică proporţie a angajaţilor care îşi desfăşurau activitatea şi din afara spaţiului de lucru efectiv sau a biroului. În prezent, românii sunt printre cei mai deschişi europeni pentru a adopta modul de lucru hibrid (49% faţă de media europeană de 41%) şi doar 19% ar continua să lucreze exclusiv de acasă (vs. media europeană de 22%).

Cu privire la educaţia online, doar 23% dintre români consideră că lucrurile funcţionează bine în ţara lor, de departe cel mai scăzut procent din Europa (media europeană 45%). Respondenţii din Suedia, unde această metodă de învăţământ este răspândită pe scară largă, sunt de departe cei mai convinşi de eficacitatea sa (68%), urmaţi la distanţă de cei din Marea Britanie (57%) şi din Spania (51%). La polul opus, printre cei mai critici legat de modul de funcţionarea a educaţiei online la ei în ţară, alături de români, sunt slovacii (31%) şi bulgarii (36%).

Rezultatele studiului L’Observatoire Cetelem, ediţia 2021, mai arată că şi în ceea ce priveşte telemedicina, românii sunt printre cei mai pesimişti în legătură cu modul în care acest serviciu se prezintă pe plan local. Doar 28% dintre români cred că lucrurile funcţionează cum trebuie, mai rezervaţi decât ei fiind bulgarii (17%) şi în aceeaşi măsură ungurii (28%).

Pe de altă parte, românii sunt printre cei mai entuziaşti referitor la accesarea acestor servicii, 56% declarând că sunt interesaţi să încerce consultaţiile prin telemedicină, deşi nu au avut posibilitatea până acum (vs. 37% media europeană). Acest lucru relevă interesul crescut al românilor faţă de accesul la servicii medicale prin telemedicină, dar şi nevoia mare de informare şi de reglementare a acestui domeniu la noi în ţară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *