Skip to content
Internațional

SUA: Un centru de îngrijiri medicale nu are truse pentru testarea angajaţilor pentru coronavirus

Centrul de îngrijiri medicale din zona Seattle, aflat în epicentrul uneia dintre cele mai mari epidemii de coronavirus din Statele Unite, a anunţat luni că nu deţine truse pentru testarea unui număr de 65 de angajaţi care prezintă simptome ale bolii respiratorii care a ucis cel puţin 13 pacienţi din cadrul unităţii, informează Reuters.

Personalul în cauză, reprezentând mai mult de o treime din cei 180 de angajaţi ai Life Care Center, prezintă simptome caracteristice noului coronavirus, iar o echipă federală de intervenţie formată din asistente şi medici ajută la îngrijirea celor 53 de pacienţi rămaşi în centru.

La centrul situat în suburbia Kirkland din zona Seattle au fost înregistrate peste jumătate dintre decesele provocate de coronavirus în SUA, iar pacienţii au fost testaţi. Prin urmare, nu este clar de ce Life Care Center nu are truse pentru angajaţi, mai ales că Universitatea din Washington s-a oferit să proceseze probele pentru ei, notează Reuters.

”Am dori mai multe truse pentru a testa angajaţii”, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al centrului, Tim Killian, adăugând că nu înţelege de ce nu au fost primite echipamente. ”Am cerut diferitelor agenţii guvernamentale care ne-au furnizat truse de testare„, a precizat el.

Douăzeci şi şase din cei 120 de rezidenţi ai centrului de îngrijire au murit începând din 19 februarie, 13 dintre 15 autopsii efectuate până în prezent confirmând că decesele au fost provocate de coronavirus, au declarat luni reprezentanţii Life Care.

Dintre cei 53 de rezidenţi aflaţi la centru luni, rezultatele a 31 din 35 de teste au fost pozitive pentru coronavirus, au declarat reprezentanţii unităţii, scrie agerpres.ro.

Statul Washington a confirmat 162 de cazuri, unul dintre cele mai mari bilanţuri anunţate de fiecare stat american. La nivel naţional, numărul cazurilor a depăşit 600.

Acest focar a demonstrat cât de rapid se poate răspândi coronavirusul printre persoanele vârstnice, cu un sistem imunitar slăbit şi afecţiuni preexistente, care trăiesc în proximitate.

”Am avut pacienţi care, în decurs de o oră, au trecut de la lipsa simptomelor, la simptome grave şi transfer la spital”, a explicat Killian duminică, în cadrul unei conferinţe de presă.

”Şi am avut pacienţi care au murit relativ repede în aceste circumstanţe’‘, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Alte două centre de îngrijire din zona Seattle au raportat că cel puţin doi rezidenţi şi un membru al personalului sunt contaminaţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *