Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, s-a arătat, miercuri, enervat de proiectul ordonanței de urgență privind creșterea contribuțiilor la asigurările sociale pentru angajați.
Al doilea om în stat a declarat, la Parlament, că actualul executiv „își depășește cu mult menirea pentru care a fost învestit”, potrivit unui comunicat trimis PSnews.ro.
„Acest guvern a fost învestit ca un guvern care să gestioneze situația curentă până la viitoarele alegeri și nu să ia decizii majore care țin de opțiuni fundamentale politice. S-ar putea ca un partid să considere că trebuie majorate contribuțiile acestea sau altele, s-ar putea ca un alt partid care câștigă alegerile să considere că politica fiscală, bugetară în domeniul sănătății trebuie să se bazeze pe alte elemente. De aceea mi se pare incorect ce face Guvernul, dacă este să mă refer strict la informație. Nu este singurul caz sau singurul domeniu în care acest Guvern se comportă ca un Guvern politic instalat pe termen lung și cu sprijin politic, ceea ce nu e cazul. Nu este treaba acestui Guvern să adopte astfel de poziții. Este treaba viitorului Guvern să decidă și sigur că, în măsura în care este necesar, să adopte anumite măsuri, măsuri care sigur că pot face parte din programul politic al partidelor al viitorului Guvern”, a detaliat Tăriceanu.
În continuare, co-președintele ALDE a subliniat lipsa de legitimitate a cabinetului condus de către Dacian Cioloș.
„Guvernul acesta nu este un fel de broker de activități, adică face legătura între partide și ministerele pe care le are în subordine. Ca peste tot în lume, astfel de chestiuni se decid la nivel politic înalt, de guverne care au legitimitate. Acest Guvern, subliniez, nu are legitimitate, nu este rezultatul votului cetățenilor. Acesta este punctul meu de vedere. Trebuie să înțelegem foarte clar și de aici derivă rolul pe care ar fi trebui să-l joace și nu ceea ce încearcă să facă. Văd că sunt diverși miniștri care au planuri pe termen lung, pe zece ani. Nu se poate așa ceva”, a afirmat fostul prim-ministru.
Nu în ultimul rând, Călin Popescu-Tăriceanu l-a criticat vehement pe noul ministru al Afacerilor Interne, Dragoș Tudorache, pe care l-a catalogat drept „taliban”.
„Pentru mine este un nimeni. Despre un nimeni, nu comentez nimic. Nu am auzit de el, nu știu de unde este, de unde vine. Am auzit că a lucrat pe la Bruxelles, nu este o persoană cunoscută. Nu mă surprinde numirea pentru că, din ce am citit prin presă, am înțeles că face parte din categoria talibanilor din Guvernul condus de domnul Cioloș. Având în vedere și opțiunile politice ale unora din membrii Cabinetului – am înțeles că Pâslaru și am înțeles că mai este încă unul care au deja opțiuni politice -, numirea de la Ministerul de Interne se înscrie în aceeași linie și Guvernul așa-zis tehnocrat devine pe zi ce trece tot mai puțin tehnocrat și tot mai mult politic”, a zis Tăriceanu.
