Skip to content
Politică

Tăriceanu sfidează mii de bucureșteni la Direcția de Permise

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, sfidează mii bucureșteni la Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.

Șeful Senatului a intrat pe usa din spate la Direcția Regim Permise, iar în fața instituției așteptau circa o mie de persoane pentru a-și reînnoi permisele auto, transmite hotnews.ro.

Tariceanu a fost asteptat in curtea interioara de reprezentanti ai institutiei, „care l-au condus in cladire si i-au facut procedurile pentru eliberarea documentului inainte ca publicul sa aiba acces”.

Ora 07.40: Autoturismul Dacia Duster negru apartinand Senatului, in care se afla, pe locul din spate, Calin Popescu Tariceanu, intra in curtea DRPCIV. Soferul pare dezorientat si nu gaseste intrarea spre curtea interioara din cauza numarului mare de persoane care stateau la rand, unii dintre ei inca de la ora 5.00. Masina se strecoara printre oameni si ajunge pe rampa care duce spre curtea interioara. Calin Popescu Tariceanu nu iese imediat din masina, ci asteapta ca unul dintre reprezentantii DRPCIV sa iasa din cladire si sa-l intampine.

Ora 08.00. La inceperea programului de lucru cu publicul, oamenii care asteapta la rand ar trebui sa fie lasati sa intre in cladire. Deschiderea este insa intarziata.

Ora 08.03. Calin Popescu Tariceanu iese din cladirea DRPCIV pe aceeasi usa pe care a si intrat, fiind insotit de unul dintre angajatii institutiei. Desi s-a oprit cand a fost salutat, s-a intors cu spatele si a intrat in masina in momentul in care a fost intrebat de ziaristul News.ro de ce a ales sa intre pe o usa din spatele cladirii.

Calin Popescu Tariceanu a evitat sa raspunda de ce a intrat prin spatele cladirii. Singurul care a raspuns a fost aghiotantul acestuia: „Dar nu a intrat nimeni prin spate”.

Masina presedintelui Senatului a urcat rampa si s-a strecurat printre oamenii stransi, in numar si mai mare, la coada. Oamenii nu pareau deranjati de faptul ca Tariceanu a intrat pe usa din spate. O doamna care statea la rand intreaba: „Dar ce aveti, domnule, cu Tariceanu? Nu trebuie si el sa-si faca permisul?”.

1 comentariu la “Tăriceanu sfidează mii de bucureșteni la Direcția de Permise

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *