Primul transplant de plămâni din România a fost ținut ascuns de către conducerea spitalului, anunțul fiind fpcut de Cătălin Tolontan, pe blogul său.
Este vorba despre o operație efectuată de chirurgul Igor Tudorache, ce a sosit din Germania. Prelevarea plămânului a durat 3-4 ore, iar după ora 05:00 dimineața a început pregătirea pentru transplant, pacientul fiind un bărbat de 50 de ani, conform Ziare.com.
Spitalul în care a avut loc transplantul este Spitalul Sf. Maria, singurul acreditat din Romania pentru transplantul pulmonar și care se află încă din 2016 într-un scandal, când ministrul Sănătății de atunci, Vlad Voiculescu, a spus ca acreditarea a fost făcută ilegal, la presiuni politice. După această declarație, managerul unității medicale – susținut de Gabriela Firea – a depus o plângere pe numele membrului Executivului pentru „abuz în serviciu” și l-a acuzat chiar și de „ucidere din culpă”.
Imediat după preluarea guvernării de către PSD, Agenția Națională de Transplant a anunțat ca Spitalul Sfânta Maria din Capitală va putea efectua transplant de plămâni.
Citiți mai multe AICI
