Producţia industrială a României a înregistrat un declin major de peste 36% în luna aprilie faţă de luna precedentă şi de peste 38% comparativ cu perioada similară a anului trecut, susține fostul ministru al Muncii, Marius Budăi (PSD), care subliniază că, deși mediul privat se prăbușește odată cu economia, ”liberalii nu au timp de el și îl lasă să moară pas cu pas”.
”Aroganţa Guvernului IOC (Iohannis-Orban-Cîţu) a dus România pe ultimul loc în UE ca impact în PIB al măsurilor implementate pentru relansarea economiei. În timp ce toate ţările lumii iau măsuri ferme şi cu impact serios pentru relansarea economică, Guvernul Orban – PNL nu iese din paradigma lui „vom face-vom drege”.
Toate Agenţiile internaţionale de rating ne spun că România merge în direcţia greşită din punct de vedere economic, numai Orban şi Cîţu văd lucrurile în roz. Domnul Vasile F. Cîţu, cel mai mare zdrobitor de locuri de muncă şi firme din România, trebuie să dea socoteală pentru toate grozăviile şi lucrurile „fantastice” pe care le-a făcut în ultimele 8 luni şi care au dus şi vor duce la prăbuşirea economică a României. Generaţii întregi, de aici înainte, vor fi nevoite să plătească împrumuturile „domnului fantastic”. Măcar pentru atât şi ar fi trebuit să le dubleze alocaţiile copiilor. După ce a fost demis de mai multe ori în Parlament, după ce a refuzat onoarea de a fi prim-ministrul acestei ţări, după ce a fost dovedit mincinos şi incompetent, V. F. Cîţu nu se lasă până nu pune la pământ toată economia României”, spune fostul ministru al Muncii.
Marius Budăi afirmă că românii ”TREBUIE să afle adevărul cu privire la împrumuturile excesive și la desființarea a sute de mii de locuri de muncă”.
”Domnul Orban visează la cai verzi pe pereți. În mintea lui economia duduie, în realitate totul se năruie. În timp ce preşedintele Iohannis a anunțat prelungirea stării de alertă, Orban anunță triumfător că economia este principala lui preocupare. Niciunul nu aude și nu vede că totul se năruie în jurul lor.
Doamna Violeta Alexandru a fost demisă de Parlament pentru că și-a bătut joc de românii trimiși la export la cules de sparanghel, pentru că a pus lacătul pe majoritatea firmelor românești şi pentru că a făcut un talmeș-balmeș cu șomajul tehnic. În loc să-și pună cenușă în cap pentru toate nedreptățile pe care le-a generat pentru angajați și angajatori, în loc să își dea demisia de onoare că a fost respinsă de Parlament, iese la atac. La fel ca ceilalți miniștri din gașca galben-portocalie, Cîțu, Vela, Oros, Anisie, care au fost demiși de Parlament, Violeta Alexandru trăiește în propria bulă de fantezie, fără nicio legătură cu viața reală”, precizează fostul ministru.
Marius Budăi susține că oamenii rămân pe drumuri, afacerile se închid una câte una, evaluările internaționale sunt din ce în ce mai proaste, ”dar Orban ne spune cât de mult se preocupă el de economie”.
”Aroganța, iresponsabilitatea și incompetența Guvernului PNL sunt acoperite de Orban cu sloganuri populiste fără niciun fel de corespondent în viața reală. Toți sunt fantastici de la Iohannis până la Orban și Cîțu, economia este admirabilă, este sublimă, dar lipsește cu desăvârșire.
Domnii Iohannis, Cîțu, Orban și compania sunt preocupați cu atacarea PSD și cu alegerile, în rest nu aud, nu văd, nu îi interesează că toată economia se năruie, iar România intră în picaj cu o viteză amețitoare.
De fiecare dată când PNL-PDL a condus România, economia s-a dus de râpă și a fost nevoie să vină un guvern PSD ca să repare toate stricăciunile și să reia creșterea economică”, conchide fostul ministru al Muncii.

tipul asta, cu nume predestinat, budai, baladai, e ca orice pesedist: mincinos, iresponsabil, ipocrit..asta chiar crede ca il ia cineva in seama..vorbeste mereu de franghie in casa spanzuratilor.