Skip to content
Societate

Trafic intens pe principalele artere rutiere: Aglomeraţie între staţiunile Predeal şi Buşteni. Pe A2 sensul Bucureşti – Constanţa se circulă în coloană în zona Feteşti

news.ro news.ro

UPDATE 13:05

Centrul Infotrafic anunţă luni că valorile de trafic s-au intensificat pe principalele artere rutiere, astfel că se înregistrează aglomeraţie între staţiunile Predeal şi Buşteni dar şi pe Autostrada A2 sensul Bucureşti – Constanţa se circulă în coloană în zona Feteşti, pe sensul către Capitală.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că valorile de trafic s-au intensificat pe principalele artere rutiere.

Astfel, pe DN 1 Ploieşti – Braşov se circulă în coloană pe sensul de coborâre, în zona localităţii Băneşti (din cauza lucrărilor de consolidare a podului peste râul Doftana, traficul se desfăşoară pe câte o bandă/sens), dar şi între staţiunile Predeal şi Buşteni.

Pe Autostrada A2 sensul Bucureşti – Constanţa se circulă în coloană în zona Feteşti, pe sensul către Capitală, acolo unde, din cauza lucrărilor de consolidare a podului peste braţul Borcea, traficul se desfăşoară pe câte o bandă pentru fiecare direcţie.

„Pentru perioade limitate de timp, în vederea fluidizării, poliţiştii procedează la oprirea circulaţiei pe sensul către litoral, permiţând deplasarea pe două benzi pe sensul către Bucureşti. La ora 12.00 a fost instituită restricţie de trafic la km 105, Drajna, fiind deviată circulaţia pe sensul de mers Bucureşti – Constanţa, prin nodul rutier Drajna către ruta alternativă DN 21-DN 2A (Drajna-Slobozia-Hârşova-Constanţa)”, precizează Poliţia Română.

Pe DN 7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu se înregistrează trafic intens pe raza loc. Călimăneşti şi Căciulata, pe ambele sensuri de mers.

„Pentru evitarea timpilor de aşteptare în coloane, puteţi opta pentru rute alternative, respectiv: Pentru Autostrada A2: Constanţa – DN 2A – Hârşova – Slobozia – Urziceni – DN 2 – Bucureşti; A2 Feteşti – DN 3A – Drajna – Lehliu-Gară – DN 3 – Fundulea – Bucureşti; A2 – Feteşti sau Drajna – DN 3A – Lehliu-Gară – DN 3 – Fundulea – Bucureşti; DN 3 Constanţa – Murfatlar – Adamclisi – Ostrov (traversare cu bacul) – Călăraşi – DN 21 Călăraşi – Drajna – A2 Drajna – Bucureşti (sau din municipiul Călăraşi – DN 3 – Lehliu-Gară – Fundulea – Bucureşti). Pentru DN 1 Bucureşti – Ploieşti – Braşov: DN 1A Braşov – Cheia – Ploieşti – A3 – Bucureşti; DN 73 Râşnov – Câmpulung – Piteşti – A1 – Bucureşti; DN 73 Râşnov – Câmpulung – DN 72A – Târgovişte; DN 71 Sinaia – Târgovişte – Bucureşti”, se mai arată în comunicat.

„Pentru reducerea riscului de implicare în evenimente rutiere, le recomandăm conducătorilor auto să manifeste respect faţă de ceilalţi participanţi la trafic, semnalizând orice intenţie de schimbare a benzii de circulaţie sau a direcţiei şi să efectueze orice manevră doar după o asigurare corespunzătoare”, transmite Poliţia.

Știre inițială

CNAIR anunţă că în cursul zilei de luni vor fi luate măsuri speciale pentru fluidizarea traficului dinspre litoral spre Bucureşti.

”Luni, 5 iunie, în intervalul orar 12.00 – 22.00, în funcţie de valorile de trafic, CNAIR şi Poliţia Rutieră, vor lua măsura devierii circulaţiei pe sensul de mers Bucureşti – Constanţa, Autostrada A2, prin nodul rutier Drajna”, anunţă, duminică seară, CNAIR.

Compania precizează că, având în vedere că pe tronsonul kilometric 142 – 148, din cauza lucrărilor de reabilitare a podului peste braţul Borcea, traficul este deviat către calea 1, unde se circulă pe câte o bandă pe sens, în vederea fluidizării traficului, se va recurge la oprirea circulaţiei pe sensul către litoral, în anumite intervale orare, pentru a permite deplasarea pe două benzi a celor care circulă pe sensul către Capitală.

”Astfel, recomandăm celor care intenţionează să plece dinspre Bucureşti spre Constanţa să ţină cont că, în intervalul orar 12.00-22.00, traficul va fi deviat, pentru anumite perioade, prin nodul rutier Drajna şi nu vor mai putea continua deplasarea pe Autostrada A2 să utilizeze următoarea rută: A2 (Bucureşti – Nod Rutier Drajna) – DN21 (Nod Rutier Drajna – Slobozia) – DN2A (Slobozia – Ţăndărei – Giurgeni – Hârşova – Ovidiu – Constanţa”, precizează compania.

Potrivit acesteia, pentru evitarea timpilor de aşteptare în coloană, cei care se întorc de la mare pot opta pentru rute alternative la Autostrada A2, respectiv:

DN 2A Constanţa – Hârşova – Slobozia – Urziceni – DN 2 – Bucureşti;

A2 – Feteşti sau Drajna – DN 3A – Lehliu-Gară – DN 3 – Fundulea – Bucureşti;

DN 3 Constanţa – Murfatlar – Adamclisi – Ostrov (traversare cu bacul) – Călăraşi – DN 21 Călăraşi – Drajna – A2 Drajna – Bucureşti (sau din municipiul Călăraşi – DN 3 – Lehliu-Gară – Fundulea – Bucureşti).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *