DSP Olt a anunţat confirmarea prin analize de laborator a trei cazuri noi de gripă, afectaţi fiind elevi din trei şcoli slătinene.
Confirmările au venit după ce pacienţii s-au prezentat la spital cu simptomatologie specifică şi le-au fost recoltate probe care au fost trimise la Instituiul Cantacuzino, rezultatele fiind pozitive.
Este vorba de trei fete, cu vârste cuprinse între 6 şi 17 ani, care urmează cursurile în Slatina, fiind vorba de trei şcoli. Pacientele au fost internate la spitalul din Slatina, evouţia fiind favorabilă.
„În data de 23 ian 2020, la nivelul judeţului Olt s-au confirmat trei cazuri de îmbolnavire prin gripa ( sex: feminin, cu vârste cuprinse între 6- 17 ani, mediul urban – jud. Olt, confirmat cu virus gripal tip B, fără condiţii medicale pre-existente, nevaccinate anti-gripal, frecventeaza colectivitati de învatamant). Toţi pacienţii diagnosticati au beneficiat de tratament specific antiviral (Tamiflu)“, a transmis DSP Olt.
În prezent s-a ajuns la patru cazuri de gripă confirmate., după ce săptămâna trecută a apărut primul caz la o femeie în vârstă de 53 ani, de asemenea nevaccinată, şi în acea situaţie evoluţia fiind favorabilă, informează adevarul.ro.
