Un copil de doi ani a căzut de la etaj, într-un mall din municipiul Arad. El a suferit răni foarte grave și a fost dus la spital.
Mai mulți martori care au sunat la 112, au spus că micuțul era cu familia în centrul comercial. La un moment dat însă, s-a strecurat pe lângă o balustradă – un spaţiu îngust aflat între balustradă şi un perete – și a căzut de la înălţime până la parterul mall-ului.
La faţa locului au venit de urgență medici SMURD, care au constatat că micuţul era inconştient. După mai multe manevre medicale realizate la faţa locului, copilul a fost dus în stare de comă, în primă fază la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad. De acolo a fost transferat la Timişoara.
„Copilul care a căzut la mall a fost trimis la Timişoara la Neurochirurgie. Pacientul este în stare critică”, a declarat purtătorul de cuvânt al SCJU Arad, Simina Roz.
Poliţiştii fac o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.
