Deputatul PSD Radu Popa critică decizia europarlamentarilor din partidul din care face parte de a vota favorabil propunerea de legalizare UE drept o zonă liberă LGBTIQ. El susţine că în campania de la europarlamentare social-democraţii au militat tocmai pentru familia creştină.
„Personal mă simt foarte frustrat de faptul că europarlamentari PSD (printre care şi unii la campania cărora am muncit şi eu) au putut să voteze în favoarea legalizării unor zone libere pentru LGTBIQ.
Faptul că USR’istii şi alţii ca ei şi’au ridicat mânuţele lor catifelate şi alunecoase pentru a susţine acest demers e o problemă care îi priveşte şi îi profilează.
Dar îmi amintesc că în campania de la europarlamentare noi am susţinut un concept care are în centrul său familia creştină, nu altceva.
Această abandonare a apartenenţei la valorile creştine a unora dintre eurodeputaţi o consider şi gratuită şi prost asumată. Se vede treaba că viaţa printre conceptele “progresiste” ale Bruxelles-ului pe unii îi schimbă mai puternic decât mă aşteptam”, a scris Radu Popa, pe pagina sa de Facebook
Parlamentul European a votat joi o rezoluţie prin care declară Uniunea Europeană „zonă de libertate LGTBIQ”.
