Skip to content
Politică

Un deputat PSD trage sfori şi sabotează veterinarii. Avertismentul lui Silviu Mănăstire

Un deputat al Partidului Social Democrat (PSD) trage sfori şi sabotează medicii veterinari. Avertismentul jurnalistului Silviu Mănăstire.

Realizatorul TV a vorbit, marţi, în emisiunea „Dosar de politician”, de la B1 TV, despre cum Liviu Harbuz (vicepreşedinte al Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaţilor) a reușit să facă o lege în urma căreia foarte mulți medici veterinari nu vor putea să profeseze fără să fie inscriși în colegiul medicilor veterinari.

„Parlamentul României a devenit un fel de piață unde se negociază proiectele de legi în loc să se dezbată în folosul cetățenilor. Adevărul este că nici noi – cetaățenii – nu suntem foarte interesați să știm cu ce ocupă aleșii noștri.

 

Legile se fac de cele mai multe ori în funcție de interesele personale ale parlamentarilor. Astfel, unul dintre cei mai bogați deputați ai României, pe nume Liviu Harbuz, cunoscut de pe vremea în care se ocupa de câinii premierului Adrian Nastase, este pe cale să-și treacă chiar acum o lege care să-i avantajeze afacerile și interesele.

 

Este vorba de noua lege de organizare a profesiei de medic veterinar. Veterinarul Liviu Harbuz deține evident trei clinici veterinare în București și un spital de profil la Ilioara. Compania principală a lui Harbuz, Salvavet, se ocupă pe lângă asistența medicală veterinară și de distribuția națională de hrană și medicamente pentru animale.

 

Așadar, Harbuz este astfel un jucător important în acest business. După ce a ajuns deputat în anul 2013, PSD-istul Harbuz, alături de apropiații săi din conducerea Colegiul Medicilor Veterinari, a rescris legea medicilor veterinari după propriul interes.

 

O prima prevedere a legii HARBUZ lovește în facultățile de profil – astfel, universitățile de științe agricole și medicină veterinară instruiesc degeaba medicii veterinari. Orice absolvent care și-a luat diploma de veterinar, chiar cu nota 10, nu poate profesa numai dacă primește un aviz din partea Colegiului Medicilor Veterinari. Legea lui Harbuz merge mai departe și obligă astfel absolvenții să se înscrie în Colegiul Medicilor veterinari dacă vor să exercite profesia de medic veterinar, asta deși au făcut o facultate și au licență. Acest Colegiu al Medicilor Veterinari este o asociație, un ONG pe care deputatul Liviu Harbuz l-a condus și controlat ani în sir. Acum, deputatul Harbuz ocupa funcția de prim vicepreședinte la Colegiului medicilor Veterinari iar un alt deputat PNL, Adrian Oros, este vicepreședinte.

 

 Însă, adevarata miză a legii lui Harbuz sunt banii, milioanele de euro care se încasează din medicamente, tratamente și hrana animalelor de companie. În primul rand, Harbuz și baieții de la colegiul medicilor veterinari au țintit concurența și au trecut în lege ca persoanele juridice române, adică firmele care vând medicamente și produse pentru animale, trebuie să aibă acționariatul în proporție de 51% deținut de medicii veterinari înscriși în Colegiu.

 

Adică, legea lui Harbuz instituie un monopol prin care se restrînge comercializarea produselor veterinare numai în farmaciile veterinare care sunt deținute de medicii veterinari. Așa cum va spuneam, deputatul Harbuz și prietenii săi de la Colegiu sunt deținători de afaceri importante în domeniu.

 

În mod absurd, chiar dacă vrei să vinzi de exemplu hrană pentru animale de companie sau banalele vitamine, nu o poți face dacă nu esti medic veterinar. Iar ca să fii medic veterinar trebuie să faci parte din colegiul medicilor veterinari, unde, ca sa intri, te avizează deputații Harbuz, Oros și șmecherii care conduc acum colegiul.

 

Și uite așa, cercul se închide: afacerea veterinară depinde de acest ONG numit pompos colegiul medicilor veterinari. Deputatul Harbuz este un adevărat șmecher în parlamentul Romaniei pentru că omul are un tupeu nemăsurat în a promova o lege care îi aduce beneficii directe. Toți colegii lui deputați din comisia de agricultură știu că Harbuz și-a făcut o lege cu dedicație, dar evident toți tac, pentru că în Parlament este o vorbă: o mână spală pe alta și ambele mâini de deputat îndeasă banii în buzunare.

 

Recent, numele lui Harbuz a fost vehiculat într-un megascandal de corupție. În 2009, când Harbuz ocupa funcția de secretar de stat în ministerul Agriculturii, ar fi primit o oferta de 3 milioane de euro drept șpagă din partea afaceristului Ioan Niculae. Banii care ar fi trebuit să ajungă la Liviu Harbuz erau promiși pentru a fi adoptat un proiect de hotărâre de guvern ce avea ca scop subvenţionarea achiziţiei de îngrăşăminte din producţie internă, ceea ce ar fi adus beneficii de peste jumătate de miliard de euro lui Ioan Niculae, patronul Interagro. Harbuz a fost audiat de procurorii DNA. Surse judiciare spun ca șpaga ar fi fost dată de un intermediar, un controversat afacerist arab, pe nume Said Baaklini.

 

La acea data, Ministerul Agriculturii era condus de llie Sârbu, socrul fostului premier Victor Ponta. Numele deputatului Harbuz mai este vehiculat și în scandalul de corupție de la agenția națională sanitar veterinară – ANSVSA – în mandatul lui Harbuz fiind încheiat un contract de peste 50 de milioane de euro, destinat monitorizării animalelor din România. Așadar, încă o dovadă că acești domni parlamentari de tipul lui Harbuz sunt potriviți să facă legi. De ce? Pentru că i-ați votat!” a spus Silviu Mănăstire.

3 comentarii la “Un deputat PSD trage sfori şi sabotează veterinarii. Avertismentul lui Silviu Mănăstire

  1. … a reușit să facă o lege în urma căreia foarte mulți medici veterinari nu vor putea să profeseze fără să fie inscriși în colegiul medicilor veterinari. …
    Stimabililor, cat crede Manastire asta ca il mai suporta poporul asta, fie el si atat de tolerant ca noi ??? De ce spun asta ? Pai ia sa ne spuna noua personajul asta insalubru daca un absolvent de drept poate fi avocat fara sa faca parte din barou, sau notar daca nu e inscris in Uniunea Notarilor Publici, sau un psiholog in Uniunea Psihologilor ??? Ce vede el rau si coruptibil in asta ? Nu asta e interesul cetatenilor spre a fi protejati de smenari si excroci ? Nici arhitectii nu pot profesa daca nu sunt parte a Uniunii Nationale a Arhitectilor, iar functionarul public este obligatoriu in corpul activ sau de rezerva al functionarilor publici. Despre ce abuzuri si interese vorbeste asta ???

  2. Penibil articolul, mai bine sterge-l sa nu îl citeadca mai multa lume. PESTE TOT IN LUME TREBUIE SA TE INSCRII LA COLEGIUL MEDICILOR ca sa poți practica deșteptule! Cine dracu te trimite la specializări, cine te tine sub control, cine îți ia aprobarea dacă faci numai mizerii pe teren? Tu, vecinii? Un specialist poate decide dacă a greșit sau nu un alt specialist, în orice domeniu! Nu un spart de jurnalist online care mănâncă…vitamine doar sa se afle în treaba.

  3. Legea 160/1998 in vigoare:
    Art. 2
    (1)Profesiunea de medic veterinar se exercită în România de către orice persoană, cetăţean
    român, care posedă diplomă de medic veterinar echivalată potrivit legii, precum şi de cetăţenii
    statelor membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European şi de cetăţenii Elveţiei,
    care posedă diplome de medic veterinar, certificate sau alte documente care atestă această
    calificare prevăzută de lege, eliberate de o instituţie de învăţământ din aceste state.
    (2)Pot exercita profesia de medic veterinar în România şi cetăţenii statelor membre ale Uniunii
    Europene, ale Spaţiului Economic European şi cetăţenii Elveţiei, care posedă diplome, certificate
    sau alte documente ce atestă calificarea de medic veterinar, eliberate de instituţii de învăţământ
    superior veterinar din ţări terţe, recunoscute într-un stat membru al Uniunii Europene.
    (3)Pot exercita profesia de medic veterinar în România şi cetăţenii statelor terţe, cetăţenii
    statelor membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European şi cetăţenii Elveţiei, care
    posedă diplome, certificate sau alte documente eliberate de instituţii de învăţământ veterinar
    din state terţe, care atestă această calificare, echivalate potrivit legii.
    (4)Recunoaşterea profesională a diplomelor, certificatelor sau a altor documente, care atestă
    calitatea de medic veterinar, se realizează de către Colegiul Medicilor Veterinari.
    (5)Medicii veterinari, cetăţeni români cu domiciliul în străinătate, precum şi medicii veterinari
    cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European şi cetăţenii
    Elveţiei, care exercită profesia de medic veterinar în România, au aceleaşi drepturi şi obligaţii cu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *