Skip to content
Societate

Undă verde pentru circulaţia trenurilor cu îngrijtori români spre Austria. Care sunt condițiile

adevărul.ro

Despre plecarea cu trenul spre Austria a sute de îngrijitori români se vorbește de mai bine de două săptămâni, însă abia recent a stabilit ministrul Transporturilor, Lucian Bode, în ce condiții se poate desfășura călătoria cu trenul. Potrivit ordinului emis de ministru, într-un compartiment de tren sau cușetă nu vor fi mai mult de 4 oameni, toți vor fi obligați să poarte măști, personalul din tren putând chiar refuza îmbarcarea celor care nu au astfel de măști de protecție.

„Ministerul Transporturilor, Lucian Bode, a emis un ordin privind aprobarea Procedurii pentru circulaţia trenurilor de călători special comandate în vederea transportului de lucrători sezonieri, inclusiv activităţi de îngrijire a persoanelor vulnerabile, între România şi alte state membre ale UE. (…) Procedura este rezultatul discuţiilor purtate de către reprezentanţii MTIC cu cei ai Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Afacerilor Interne şi cei ai Ministerului Afacerilor Externe”, anunță Ministerul Transporturilor într-un comunicat de presă.

Cele mai importante prevederi:

  • Operatorul de transport feroviar trebuie să solicite administratorului infrastructurii (CFR SA) punerea în circulație a trenului internațional special comandat cu cel puțin 48 de ore înainte de ora programată pentru expedierea trenului în cursă;
  • CFR SA emite telegrama de circulație în termen de maximum 24 de ore de la primirea solicitării din partea CFR Călători;
  • Transportul feroviar internațional se va efectua cu respectarea tuturor regulilor de distanțare, nu mai mult de 4 călători în compartiment, cușetă sau echivalent pentru vagoane-salon, după caz;
  • Transportul la stația de îmbarcare va fi asigurat de agentul de recrutare, care este responsabil și cu asigurarea de măști de protecție împotriva COVID-19 pentru toți călătorii care se vor îmbarca în trenuri și de faptul că aceștia poartă echipamentul încă de la coborârea din mijloacele de transport rutier, publice sau individuale. Personalul de tren nu va permite accesul în vagon călătorilor care nu au echipament de protecție;
  • Agentul de recrutare este responsabil și cu verificarea călătorilor în momentul îmbarcării și debarcării în și din vagoane a posibilelor simptome asociate infecției COVID-19;
  • Nu vor fi îmbarcați în vederea deplasării călătorii care provin din zonele pentru care a fost stabilită măsura de carantinare sau care sunt în carantină sau izolare la domiciliu.

Necesitatea emiterii acestui ordin a apărut în contextul în care Ambasada Austriei a solicitat în 24 aprilie aprobarea unui trassport de muncitori sezonieri pe calea ferată, inclusiv a celor care desfăşoară activităţi de îngrijire a persoanelor vulnerabile. O astfel de solicitare a ajuns și la CFR Călători. Potrivit acestei solicitări, partea austriacă ar dori ca primul tren să plece din România spre Austria pe 9 mai și să aibă în vagoane 360 de călători.

Tema îngrijitorilor români este un subiect fierbinte în Austria, dat fiind că peste 33.000 de cetățeni austrieci au nevoie de îngrijire 24 de ore. Jumătate dintre îngrijitori provin din România. Din cauza restricțiilor de călătorie, aceștia nu au mai putut să schimbe turele colegilor din Austria, astfel că mulți dintre aceștia lucrează de mai bine de o lună fără pauză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *