UPDATE 11:08
Procurorii DIICOT au soluționat 13.168 de dosare în anul 2016, în creștere cu 12,53% față de 2015, fiind întocmite 1.485 de rechizitorii, în creștere cu 28,46% față de anul anterior, un număr de 3.866 de inculpați fiind trimiși în judecată, se arată în bilanțul activității Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism pe anul 2016, postat pe site-ul instituției.
––––––––––––––––––––––––––––
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) va prezenta, joi, bilanțul de activitate pentru anul 2016, ședință la care vor participa și președintele Klaus Iohannis, procurorul general al României, Augustin Lazăr, și procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi.
Ședința de la sediul DIICOT este programată să înceapă la ora 11.00, potrivit Realitatea.net
Întrebat despre o eventuală comasare a DIICOT cu DNA, Daniel Horodniceanu, șeful DIICOT, a susținut, miercuri, că această propunere „nu a fost o idee serioasă în acel moment”, însă, dacă în viitorul apropiat apar modificări în proiectul de lege, situația va putea fi analizată de pe alt palier.
Citiți și Horodniceanu, despre comasarea DIICOT cu DNA: Nu ar fi o idee bună!
