UPDATE 14:12
Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că nu a luat hotărârea să sesizeze Curtea Constituţională privind un conflict între Guvern şi DNA, în dosarul Belina.
Întrebat dacă a luat decizia să sesizeze Curtea Constituţională cu un conflict între Guvern şi DNA după solicitările în privinţa celor doi miniştri, Tăriceanu a precizat: „Nu am luat o astfel de hotărâre, dar pot să vă spun că am cerut serviciilor din cadrul Senatului, celor care sunt specialişti în drept constituţional, să facă o analiză, ceea ce ştiu că s-a făcut şi la nivelul Guvernului, pentru a constata dacă există o bază solidă pentru sesizarea Curţii Constituţionale în privinţa unui potenţial conflict între Guvern şi DNA”.
Tăriceanu a subliniat că, la momentul la care ordonanţa 13 a fost investigată de DNA, a decis sesizarea Curţii Constituţionale în numele Senatului, scrie Agerpres.
„La fel, aceste chestiuni cred că ne privesc pe toţi cei care suntem cu funcţii de responsabilitate la nivelul Parlamentului pentru a decela mai bine care sunt responsabilităţile noastre, adică şi ale Parlamentului şi ale Guvernului, cât şi ale Ministerului public”, a adăugat Tăriceanu.
El a menţionat că, după ce va primi concluziile acestei analize, va discuta cu colegii din coaliţie şi atunci, probabil, va fi luată o decizie.
–––––––––
Liderul social-democraților, Liviu Dragnea, a confirmat în cursul zilei de luni ceea ce vehiculau sursele politice citate de presă, în urmă cu câteva zile.
Mai exact, Dragnea a precizat că va fi sesizată Curtea Constituțională în dosarul Belina.
Totodată, acesta a spus că cel mai probabil sesizarea la CCR va fi făcută de Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului.
„Sesizarea cred că o va face domnul Călin Popescu Tăriceanu. Mi-a spus că intenționează să facă acest lucru”, a declarat, azi, la Palatul Parlamentului, șeful PSD, potrivit postului de televiziune Digi 24.
