Skip to content
Externe Internațional

UPDATE FBI nu a găsit niciun document clasificat la percheziţia reşedinţei balneare a lui Biden, dar a luat documente legate de activitatea de vicepreşedinte a democratului

inpolitics.ro

UPDATE 22:00

Niciun document clasificat nu a fost găsit în percheziţia de miercuri la reşedinţa balneară a preşedintelui american Joe Biden, la Rehoboth, în Delaware (est), anunţă avocatul său personal Bob Bauer, însă anchetatorii au luat cu ei documente legate de activitatea vicepreşedintelui democrat (2006-2017), relatează AFP.

Această operaţiune – efectuată potrivit avocatului Bob Bauer „în deplină cooperare” cu poliţia federală (FBI) – s-a desfăşurat timp de trei ore şi 30 de minte, miercuri, iar niciun document cu menţiunea de clasificare nu a fost găsit”, anunţă avotaul într-un comunicat.

Anchetatorii au luat însă cu ei documente legate de activitatea lui Biden de vicepreşedinte american (2006-2017).


 

Poliţia federală americană (FBI) a efectuat miercuri percheziţii la locuinţa preşedintelui american Joe Biden, la Rehoboth, în statul Delaware, în cadrul unei anchete cu privire la documente clasificate, anunţă Bob Bauer, un avocat personal al şefului statului american, potrivit BBC News și citat de news.ro.

Aceste percheziţii au fost ”planificate” şi se desfăşoară cu ”susţinerea deplină” a lui Joe Biden, anunţă avocatul său.

Potrivit postului american de televiziune CBS News, această anchetă are loc în cadrul unei investigaţii mai largi cu privire la tratamentul documentelor clasificate.

Biroul Federal de Investigaţii (FBI) nu a făcut declaraţii cu privire la acestă percheziţie la locuinţa preşedintelui democrat. FBI nu a avut nevoie de un mandat, deoarece percheziţia se desfăşoară cu acordul şefului statului american.

Percheziţia a fost efectuată „fără ca publicul să fie anunţat în avans”, în interesul „securităţii şi integrităţăii operaţionale”. Ea este una dintr-o serie de percheziţii în diverse locuri, după descoperirea unor documente clasificate la Penn Biden Center, un birou, în noiembrie, la Washington. Această descoperire nu a fost anunţată în mod public la momentul respectiv.

Alte documente clasificate au fost descoperite în altă locuinţă a lui Biden, la Wilmington, în Delaware, în urma unor percheziţii, în decembrie şi ianuarie.

Biden a declarat că echipa sa a făcut „ceea ce ar fi trebuit să facă” şi „cooperează deplin şi compelt” în anchetă.

Avocatul Bob Bauer anunţă această percheziţie la o zi după ce procuroul special Robert Hur a început în mod oficial să supervizeze ancheta cu privire la aceste documente clasificate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *