Skip to content
Politică

UPDATE Ministrul Muncii: „Nu tratăm educația ca la piață”. Reacţia sindicaliştilor: “Demisia!”

Marius Budai Inquam Photos / Octav Ganea

UPDATE, ORA 11.25

Sindicaliștii din Educație sunt revoltați de atitudinea ministrului Muncii, Marius Budăi, şi cer ca acesta să plece.

„Am următoarea rugăminte. Îl rog pe domnul Fenechiu să-și ia frumos perspectiva și să meargă cu ea la partid. Şi să i-o dea şi domnului de la Ministerul Muncii, domnul care are o problemă legată de educație.

Cum ai tupeul să declari atunci când ai peste 200.000 de salariați din învățământ în grevă, că noi nu suntem la piață, mai dă, mai ia? 

Este inacceptabil ce a spus ministrul Muncii și purtătorul de cuvânt al Guvernului și ar trebui să ia frumos pixurile alea aruncate în fața Guvernului şi să scrie demisia și unul și altul. 

Trebuie să se înțeleagă foarte clar că în țara asta n-ai judecători, n-ai medici, n-ai mecanici de locomotivă, n-ai nimic dacă n-ai un învățământ de calitate„, a spus Marius Nistor, preşedintele FSLI (Federația Sindicatelor Libere din Învăţământ – n.r.), potrivit antena3.ro.

ŞTIREA INIŢIALĂ

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat la Antena 3 CNN că salariile profesorilor nu pot fi majorate pentru că România riscă să piardă atragerea fondurilor din PNRR.

Marius Budăi a spus, în contextul grevelor făcute de profesori pentru salarii mai mari, că nu tratează educația ca la piață și că salariile profesorilor nu pot fi majorate până la 1 ianuarie 2024.

„Nu tratăm educația ca la piață. Dumnealor sunt cu grila de salarizare la nivel de 2022. Faptul că legea salarizării este la reformă în PNRR, ne pune în situația ca de acum, până la 1 ianuarie când vrem să intre în vigoare noua lege a salarizării, să nu putem opera modificări, asupra anexelor legii, adică să ieșim de peste nivelul de 2022.

Noi am dat în 2022 foarte bine majorări, și acum la început de an, care au adus cadrele didactice la nivelul din 2022, însă pe această perioadă, dacă am face acest lucru, se pune în pericol atragerea fondurilor din PNRR”, a declarat ministrul Muncii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *