Update 10:40
Elevii de clasa a VIII-a au dat marţi simulare la proba de matematică pentru examenul de Evaluare Naţională.
Iata ce subiecte au primit:
––
Aproximativ 188.000 de elevi de clasa a VIII-a susțin, marți, cea de a doua probă a simulării Evaluării Naționale – la Matematică, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice.
Subiectele vor fi elaborate pe baza conţinuturilor şi a competenţelor asociate acestora prevăzute în programele de examen pentru EN VIII. Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu. Timpul de lucru efectiv este de 2 ore.
Potrivit metodologiei, notele obținute nu se trec în catalog. În situația excepțională în care se dorește consemnarea notei în catalog, elevul trebuie să solicite acest lucru profesorului.
Elevii care studiază în limbile minorităților naționale vor susține, miercuri, proba la Limba și literatura maternă, iar rezultatele vor fi comunicate în data de 4 martie.
Totodată, în urma analizării rezultatelor, inspectoratele școlare județene vor lua măsuri de monitorizare și control, dar și de remediere a problemelor, acolo unde acest lucru se impune.
Subiectele sunt elaborate de către Centrul Național de Evaluare și Examinare, în mod similar modelelor publicate pe site-ul www.subiecte2016.edu.ro, încă din luna noiembrie a anului trecut. Acestea sunt proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacitățile elevilor pe temele prevăzute în programa de evaluare, dar parcurse până la această dată.
Corectarea lucrărilor va fi făcută de către doi profesori din unitățile de învățământ în care elevii susțin evaluarea, unul dintre ei fiind cel care predă la clasă, în baza unor bareme care asigură unitatea și obiectivitatea evaluării și notării la nivel național, potrivit romaniatv.net.


