UPDATE 14:37
Taxele şi impozitele locale vor fi majorate cu 13,8% de anul viitor, în Bucureşti, pe baza ratei inflaţiei, potrivit unui proiect de hotărâre adoptat în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) de joi. Pentru un apartament cu trei camere, spre exemplu, impozitul va fi mai mare cu 40 de lei. Și șoferii vor plăti mai mult în funcție de capacitatea cilindrică a mașinii – pentru cele cu un motor mic taxele cresc cu 10 lei, în timp ce diferențele depășesc 700 de lei pentru mașinile puternice.
De anul viitor, bucureștenii vor plăti taxe și impozite mai mari cu aproape 14%, după ce proiectul aflat în dezbatere în Consiliul General al Capitalei a fost votat. Și asta pentru că în Codul Fiscal este prevăzută o creștere a acestora în funcție de rata inflației.
Astfel, în cazul mașinilor cu motor între 1601 şi 2000 centimetri cubi, inclusiv, impozitul a crescut cu peste 20 de lei, în timp ce la maşinile foarte puternice, diferența este de peste 700 de lei. În schimb, în cazul automobilelor hibride, impozitul se reduce cu 95%.
Se scumpesc și locurile de parcare de reședință. De exemplu, dacă acum cei care locuiesc in zona A platesc 600 de lei pe an, de la anul vor plati 683 lei. Pentru cei care locuiesc in zona B, tariful crește de la 500 la 569 lei.
Mai mult vom achita și pentru impozitele pentru locuințe. Spre exemplu, la un apartament cu două camere de 50 de metri pătrați, diferenta este de 27 lei in zona A, iar pentru un apartament de 3 camere impozitul crește de la 292 la 332 lei tot în zona A. Aceste valori prevăd reducerea de 10% dacă impozitul e plătit până pe 31 martie.
Pentru terenul intravilan care au construcţii, creșterile sunt uriașe, de aproape 1700 de lei, tot în zona A. În 2023, taxele şi impozitele locale au fost majorate cu 5,1%, după majorarea de anul trecut de 2,6%.
Majoritatea taxelor și impozitelor sunt încasate de primăriile de sectoare și sunt esențiale pentru investițiile pe plan local.
Taxele şi impozitele locale vor fi majorate cu 13,8%
Hotărârea a fost adoptată cu 31 de de voturi „pentru”, o abţinere şi 19 „împotrivă”.
În cazul mijloacelor de transport hibride, impozitul se reduce cu 95%. Bonificaţia pentru plata cu anticipaţie, până pe 31 martie, a impozitului/taxei pe clădiri, pe teren şi impozitului pe mijloacele de transport datorate de contribuabili pentru întregul an este de 10%.
Potrivit prevederilor din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul oricărui impozit sau taxe locale care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite cifre în lei, sumele respective se indexează anual, până pe 30 aprilie, de consiliile locale, ţinând cont de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior, comunicate pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
Sumele indexate se aprobă prin hotărâre a Consiliului Local şi se aplică în anul fiscal următor. La nivelul municipiului Bucureşti, această atribuţie revine Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
Conform adresei Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, pentru 2022 rata inflaţiei este 13,8%.
UPDATE 12:35
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat în şedinţa Consiliului General de joi, despre proiectul pentru taxele şi impozitele pentru anul 2024, că este o obligaţie legală pe care Consiliul General o are de a majora aceste taxe cu rata inflaţiei şi este singura majorare pe care primarul o propune.
Primarul Capitalei a declarat că şedinţa CGMB de joi este una importantă şi că sunt mai multe obiective de investiţii importante ale municipalităţii care speră să progreseze.
„În primul rând, indicatorii tehnico-economici pentru Patinoarul Flamaropol, astfel încât să putem să începem achiziţia pe proiectare şi execuţie, apoi rectificarea bugetară pentru achiziţia celor 20 de centrale termice care să ajute locuitorii Bucureştiului care sunt afectaţi pe cap de linie, unde nu ajunge agentul termic de la centralele de la marginea oraşului.
Mai multe consolidări, Maternitatea Bucur, încă câteva blocuri de locuinţe, prin PNRR, suplimentări de buget la Cantina Socială şi Banca de Alimente, de asemenea la Teatrul Ion Creangă şi pentru mai multev spitale avem în buget bani pentru securitatea la incendiu şi pentru diferite circuite, abilitarea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public pentru a opera viitorul tren metropolitan”, a spus primarul, potrivit news.ro.
Nicuşor Dan s-a referit şi la proiectul aflat pe ordinea de zi a şedinţei privind majorarea taxelor şi impozitelor locale pentru anul viitor.
„Vreau să menţionez, avem un proiect pentru taxele şi impozitele pentru anul 2024, este o obligaţie legală pe care Consiliul General o are de a majora aceste taxe cu rata inflaţiei. Este singura majorare pe care primarul o propune şi Consiliul General va decide asupra ei, este obligaţie legală, nicio altă taxă sau impozit în plus”, a explicat edilul Capitalei.
Nicuşor Dan a mai arătat că astăzi era scadentă plata a 555 de milioane de lei către BERD, împrumut pe care municipalitatea l-a contractat în anul 2020, pe 3 ani.
„Am reuşit să facem această plată astfel încât să fim credibili pe piaţa financiară”, a arătat primarul Capitalei.
________________________________________________________________________________________________
Consilierii generali ai Capitalei dezbat, joi, un proiect de Hotărâre privind stabilirea nivelurilor impozitelor şi taxelor locale in municipiul Bucureşti, începând cu anul 2024. Proiectul a fost propus în condiţiile în care autorităţile locale au dreptul de a indexa taxele şi impozitele cu rata inflaţiei din anul fiscal precedent. În anul 2022, această rată a depăşit 13 la sută.
Conform Referatului de aprobare privind stabilirea nivelurilor impozitelor şi taxelor locale in municipiul Bucureşti, începând cu anul 2024, articolul 491 alineatele (1) şi (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare stabileşte că în cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, care consta într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei, sumele respective se indexează anual, până Ia data de 30 aprilie, de către consiliile locale, ţinând cont de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior, comunicată pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
„Sumele indexate conform alin. (1) se aprobă prin hotărâre a consiliului local şi se aplica în anul fiscal următor. La nivelul municipiului Bucureşti, aceasta atribuţie revine Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Conform adresei Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, pentru anul 2022, rata inflaţiei este 13,8%. În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (1) din- Legea nr, 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, autoritatea deliberativă a administraţiei publice locale, la propunerea autorităţii executive, poate stabili cote adiţionale Ia impozitele şi taxele locale prevăzute în Titlul IX, in funcţie de următoarele criterii: economice, sociale, geografice, precum ;i de necesităţile bugetare locale, cotele adiţionale stabilite neputând fi mai mari de 50% faţă de nivelurile maxime stabilite în Codul fiscal”: se precizează în documentul citat.
Conform proiectului, începând cu anul 2024, impozitul pentru mijloacele de transport hibride se reduce cu 95%, scrie news.ro.
Proiectul de Hotărâre prevede că şi în anul 2024, bonificaţia pentru plata cu anticipaţie, până Ia data de 31 martie, a impozitului/taxei pe clădiri, impozitului/taxei pe teren şi a impozitului pe mijloacele de transport datorate de contribuabili pentru întregul an este de 10%. Totodată, pentru plata cu întârziere a impozitelor şi taxelor locale se percep majorări de întârziere conform prevederilor legale referitoare la creanţele bugetare.
