Skip to content
București Știri locale

UPDATE Tribunalul București a decis: greva de la STB e ilegală! Angajații care refuză reluarea lucrului riscă sancțiuni penale

Inquam Photos / Octav Ganea

UPDATE 14.00

Greva șoferilor STB este ilegală, a decis un complet de judecată de la Tribunalul București. Decizia este executorie, așa că angajații trebuie să revină la lucru. În caz contrar, ei riscă sancțiuni penale.

UPDATE – ORA 11.20

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 a declanşat o anchetă privind declararea grevei de la Societatea de Transport Bucureşti cu încălcarea condiţiilor prevăzute de lege, ca urmare a sesizărilor depuse de Poliţia Capitalei şi de STB.

Având în vedere protestul organizat de către angajaţi ai Societăţii de Transport Bucureşti, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Brigada de Poliţie pentru Transportul Public s-a sesizat din oficiu, ieri, 20 ianuarie, cu privire la săvârşirea infracţiunii de declararea grevei de către organizatori cu încălcarea condiţiilor prevăzute de lege (Legea dialogului social – nr 62 din 2011)”,anunţă Poliţia.

Cercetările se desfăşoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, scrie news.ro.

Aceleaşi aspecte fac obiectul unei plângeri penale transmisă de către Societatea de Transport Bucureşti către aceeaşi unitate de parchet, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3.

UPDATE – ORA 08.40

Suntem în aceeași situație ca ieri. Suntem deschiși dialogului, ne cerem scuze bucureștenilor.

Vom face tot ce e posibil ca să deblocăm această situație. Sentința judecătorească e executorie. Angajații să înțeleagă că își periclitează locul de muncă.

Cineva, cu bună știință, a încălcat contractul colectiv de muncă.

Fiecare angajat să apeleze la conștiința proprie. Pe traseu sunt trei vehicule.

Executorii judecătorești merg la sediul fiecărui punct de lucru pentru afișarea deciziei. Azi, instanța se va pronunța cu privire la legalitatea grevei”, a declarat Adrian Criț, directorul STB, pentru Digi24.


ȘTIREA INIȚIALĂ

Continuă greva în transportul în comun din capitală. Vineri dimineață, ca și joi, niciun tramvai, troleibuz sau autobuz nu a ieșit pe traseu, deși instanța a decis că greva este ilegală și că șoferii trebuie să reia munca imediat.

Primarul general Nicușor Dan este la sediul companiei și discută cu directorul general Adrian Criț.

Situația a fost anticipată de STB de joi seara, într-un comunicat. „Personalul implicat în greva ilegală care a paralizat Capitala refuză să-și reia activitatea și există posibilitatea ca această grevă să continue și vineri”, a anunțat joi seara Societatea de Transport București (STB) SA.

Ca urmare a hotărârii Tribunalului București prin care instanța de judecată dispune suspendarea grevei și reluarea de îndată a activității, angajații societății au obligația de a respecta decizia și de a ieși în traseu conform itinerariului și foii de parcurs.

Din verificările efectuate, s-a constatat că personalul implicat în această grevă ilegală care a paralizat astăzi Capitala, refuză să-și reia activitatea. Există posibilitatea ca această grevă să continue și mâine, liderii sindicali punând presiune pe salariații STB SA pentru a nu-și îndeplini sarcinile de lucru”, se arată în comunicat.

Autobuzele, troleibuzele și tramvaiele din București nu au circulat deloc joi, după ce șoferii STB au intrat în grevă. Ei cer salarii mărite, condiții mai bune de muncă și demisia directorului general. Mii de oameni, care au plecat de acasă la prima oră, au rămas blocați în stațiile în care mijloacele de transport nu au mai ajuns.

Nicușor Dan a vorbit joi seara, la Digi24, despre greva de la STB. Primarul general spune că hotărârea instanței este executorie și că cine nu o respectă comite o infracțiune. „Nu vreau să ajungem la momentul în care să individualizăm persoană cu persoană”, în cazul în care decizia luată de Tribunalul București nu va fi respectată de șoferii și vatmanii societății de transport. De asemenea, primarul general al Capitalei a mai spus că dorește să aibă un dialog cu angajații STB, „dar nu prin intermediul acestui lider penal”, făcând trimitere la Vasile Petrariu, șeful sindicatului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *