UPDATE 12:50
Reprezentanții Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu spun că au îngrijit aseară și peste noapte 31 de adolescenți, cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani, doar trei au fost internați.
„În cadrul serviciului CPU al Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu s-au prezentat 31 de adolescenți implicați în accidentul rutier petrecut în cursul serii, cu vârste între 15 si 17 ani. Aceștia au fost evaluați, s-au efectuat investigații și s-a constatat că cei mai mulți prezentau leziuni traumatice ușoare, care nu au impus internarea. Trei dintre aceștia au prezentat stare generala buna, dar leziuni traumatice care necesita supraveghere medicala de specialitate și au fost internați în secția Chirurgie și respectiv Ortopedie Pediatrică”, a declarat Dr. Ioana Mătăcuță, purtătorul de cuvânt al unității medicale.
În afara adolescenților prezentați mai sus, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgențe Sibiu au fost aduși doi pacienți în vârstă de 18 ani, diagnosticați cu contuzii. Aceștia au plecat cu recomandări medicale după ce au primit îngrijiri.
Reamintim că, potrivit polițiștilor ajunși la fața locului, evenimentul de miercuri seară s-a produs după ce un șofer a intrat pe contrasens, forțând primul autocar să frâneze brusc, al doilea autocar lovindu-l din spate.
„Din primele cercetări, se pare că șoferul primului autocar (bărbat, 52 de ani, din Brașov) a frânat brusc când a observat autoturismul condus din sens opus de către un arădean în vârstă de 55 de ani. Autocarul care circula în spatele său (condus de un bărbat în vârstă de 64 de ani, din Suceava) a intrat în coliziune față – spate cu acesta, iar din impact a fost acroșat ușor și autoturismul”, a precizat Poliția Rutieră.
________________________________________________________________________________________________
Autorităţile din judeţul Sibiu au activat, miercuri seară, Planul Roşu de intervenţie în urma unui accident rutier între două autocare produs pe DN 1, la Hula Bradului. Primele informaţii arată că sunt implicate circa 90 de persoane cu vârste între 15 şi 18 ani, elevi, şi profesori. ISU Sibiu a precizat că toate persoanele au ieşit din autocare, iar 34 primesc îngrjiri medicale. Nu sunt persoane rănite grav. Reprezentanţii SAJ afirmă că 25-30 de copii vor fi transportaţi la spital.
UPDATE 21:38
Serviciul de Ambulanţă Judeţean Sibiu a transmis că a trimis de urgenţă toate echipajele disponibile în acest moment. Echipajele sosite acordă asistenţă copiilor din cele două autocare şi se pare că în jur de 25-30 de copii vor fi transportaţi la spital, a informat SAJ Sibiu.
Echipajele operative intervin cu două autospeciale de stingere, două autospeciale de transport personal şi victime multiple, patru ambulanţe SMURD şi patru ambulanţe SAJ.

Sursă foto: Digi24.ro
UPDATE 21:31
Toți pasagerii s-au autoevacuat, iar 34 de persoane primesc îngrijiri medicale. Nu sunt persoane încarcerate, nici persoane grav rănite.
Știre inițială:
Informaţiile publicate pe site-ul Digi24.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere.
ISU Sibiu intervine de urgență, miercuri seara, pe DN1 la Hula Bradului, la un accident rutier între două autocare.
Din primele informații, în cele două mijloace de transport se aflau aproximativ 90 de persoane minore cu vârste cuprinse între 15-18 ani.
La nivelul județului Sibiu s-a activat Planul Roșu de intervenție.
„Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 1, localitatea Bradu, în zona restaurantului Poiana Bradului, județul Sibiu, s-a produs o coliziune față-spate între 2 autocare, în care se aflau școlari și profesori de liceu, în total fiind aproximativ 90 de persoane”, transmite Poliția.
„Din primele informații nu au rezultat victime, însă mai multe ambulanțe și echipaje ale autorităților s-au deplasat la fața locului, pentru investigațiile necesare ce se impun. A fost activat Planul Roșu de Intervenție. Circulația rutieră se desfășoară pe un singur fir, alternativ, prin dirijarea poliției, valorile de trafic fiind în creștere”, mai precizează sursa citată.
Știre în curs de actualizare.
