Skip to content
Politică

„USR și-a bătut joc de Autostrăzile Moldovei!” Ce arată cea mai recentă informare a CNAIR

Inquam Photos/Octav Ganea

„USR și-a bătut joc de Autostrăzile Moldovei”, spune senatorul Eugen Țapu-Nazare. Acesta spune că o recentă informare a Companiei Naționale de Autostrăzi și Infrastructură Rutieră din România (CNAIR) arată, din păcate, dezinteresul major al fostului ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă (USR), față de infrastructura Moldovei. „Practic, în perioada în care a fost ministru, Cătălin Drulă a fost mai degrabă preocupat de studii de fezabilitate, analize de tot felul, așa-zise întâlniri de progres și ședințe de birou, în vreme ce niciun utilaj nu a intrat efectiv pe tronsoanele autostrăzilor din Moldova”, spune senatorul.

Rând pe rând, bulele de săpun ale USR încep să se spargă. O recentă informare a Companiei Naționale de Autostrăzi și Infrastructură Rutieră din România (CNAIR) arată, din păcate, dezinteresul major al fostului ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă (USR), față de infrastructura Moldovei.

Informațiile oficiale de la CNAIR demonstrează, negru pe alb, că pe niciun tronson din autostrăzile Moldovei nu s-au făcut pași semnificativi, aspect pe care eu însumi l-am semnalat de mai multe ori. Practic, în perioada în care a fost ministru, Cătălin Drulă a fost mai degrabă preocupat de studii de fezabilitate, analize de tot felul, așa-zise întâlniri de progres și ședințe de birou, în vreme ce niciun utilaj nu a intrat efectiv pe tronsoanele autostrăzilor din Moldova. Astăzi, ca urmare a lipsei de implicare a fostului ministru Drulă multe dintre termenele asumate au fost depășite, iar estimările oficiale spun că, mai devreme de 2026, nu se va finaliza niciunul dintre cele șapte tronsoane de autostradă, prevăzute să lege regiunea Moldova de restul țării.

Prin comparație, în perioada în care a fost ministru al Transporturilor, liberalul Lucian Bode a deblocat construcția Șoselei de Centură a Bacăului, parte din Autostrada A7, iar întregul obiectiv a fost finalizat cu circa 12 luni mai devreme decât termenul asumat prin contract.

Dezvoltarea Regiunii Nord-Est, una dintre cele mai sărace din Uniunea Europeană, și, implicit, bunăstarea locuitorilor ei, depind de infrastructură. Orice amânare nejustificată în construcția autostrăzilor Moldovei este o condamnare la sărăcie!”, a declarat senatorul Eugen Țapu-Nazare.

Autostrăzile Moldovei, tot în fază de studii

CNAIR a prezentat stadiul de implementare a proiectelor privind drumurile expres și autostrăzile din Moldova. În majoritatea cazurilor, experții fac studii, iar unele au un ritm nesatisfăcător, anunță CNAIR. Autostrada Buzău – Focșani se află în stadiul realizării studiului de fezabilitate. CNAIR anunță că indicatorii tehnico-economici urmează să fie supuși avizării în cadrul Consiliului Tehnico-Economic din cadrul companiei. La proiectul Autostrada Focșani – Bacău a fost revizuit studiul de fezabilitate și se lucrează la proiectul tehnic, iar la Autostrada Bacău – Pașcani se modifică studiul de fezabilitate și proiectul tehnic.

În toate cele trei proiecte, avizul de Gospodărire a Apelor se află în faza finală de obținere, iar procedura de dobândire a Acordului de Mediu este tot aproape de final. Probleme mai mari sunt la proiectele Autostrada Pașcani – Suceava și Autostrada/Drum Expres Suceava – Siret. Ritmul în care se desfășoară investigațiile geotehnice pe teren este nesatisfăcător, anunță compania de drumuri.

În ceea ce privește Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni încă nu a fost definitivat traseul și se fac primele investigații geotehnice.

La proiectul Autostrada Târgu Mureș – Târgu Neamț, termenul de predare a studiului de fezabilitate este data de 07.12.2021, mai spun reprezentanții companiei.

Mai sunt proiectele Autostrada Brașov – Bacău, Drum Expres Focșani – Brăila, Drum Expres Tișița – Albița, Drum Expres Bacău – Piatra Neamț și Drum de mare viteză Vatra Dornei – Suceava în cadrul cărora se lucrează la alegerea traseelor.

Imediat după stabilirea și avizarea traseului optim, va fi demarată campania de realizare a investigațiilor de teren, cât și activitățile de obținere a Certificatului de Urbanism și a Acordului de Mediu, precizează CNAIR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *