Cadrele didactice ar putea fi vaccinate cu prioritate împotriva COVID, din 1 martie, anunță coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță. Medicul militar spune că vaccinarea profesorilor se va face prin echipe mobile care ar putea merge în școli sau la inspectoratele școlare. Anunțul are loc în contextul în care joi, la 4 zile de la redeschiderea școlilor, erau deja confirmați cu COVID peste 300 de angajați din învățământ și aproape 250 de elevi.
„A fost o discuţie pe care am avut-o cu domnul ministru Sorin Cîmpeanu (ministrul Educaţiei – n.r.), la finalul lunii ianuarie, după ce s-a pus în vedere planul redeschiderii şcolilor, ne doream să creăm o prioritizare suplimentară la vaccinare pentru personalul din învățământ.
Dar din considerentul legat de limitarea numărului de doze, pentru că am primit mai puţin cu 93.000 de doze în săptămâna 18-24 ianuarie (…), scenariul nu a mai putut fi pus în aplicare, având în vedere şi reprogramările.
Ceea ce noi luăm în calcul la acest moment, şi vă spun în premieră, e o analiză de posibilitate a vaccinării personalului din învăţământ cu prioritate, prin echipe mobile.
Şi anume, să se efectuzete în primul rând vaccinarea cadrelor didactice care sunt la interfaţa directă cu elevii, a personalului din creşe şi grădiniţe„, a declarat vineri, la Antena 3, medicul Valeriu Gheorghiţă.
În ce priveşte modalitatea de imunizare a cadrelor didactice împotriva Sars CoV-2, coordonatorul campaniei de vaccinare spune că există posibilitatea formării unor echipe mobile care ar putea merge în școli, în sălile de sport sau la inspectoratele școlare. El a precizat că sunt încă analizate aceste variante.

& Luju.ro
,,REZOLUTIE OFICIALA: NIMENI NU POATE FI OBLIGAT SA SE VACCINEZE – Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei: „Vaccinarea nu e obligatorie, nimeni nu e presat politic, social sau in alt mod sa se vaccineze… Nimeni nu este discriminat pentru ca nu a fost vaccinat, din cauza unor posibile riscuri pentru sanatate ori pentru ca nu a dorit sa fie vaccinat… Compensatii pentru pagubele si prejudiciile nejustificate cauzate de vaccinare… Informatii despre siguranta si posibilele efecte secundare”” , ?
@
Probleme cu respectarea dreptului la un mediului curat și sănătos, cu „refulări” în „dorința de a vaccina”, cât de mulți, ?