Skip to content
Politică

Veste bună de la Bruxelles: Corina Crețu sprijină construirea a trei spitale regionale

maramedia.ro

O veste bună vine de la Bruxelles: comisarul european Corina Crețu sprijină construirea a trei spitale regionale în România.

Astfel, în urma unei întâlniri care a avut loc, miercuri, la Bruxelles, între comisarul european, Corina Creţu, şi ministrul Sănătăţii, Florin Bodog, s-a stabilit calendarul de implementare a proiectelor celor trei spitale regionale din Iaşi, Cluj şi Craiova. Studiul de fezabilitate va fi încheiat până în martie 2018, scrie Mediafax.

Ulterior, proiectele vor fi depuse până în luna aprilie, transmite comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, într-un comunicat de presă.

„Aceste progrese sunt îmbucurătoare, fiind condiţii esenţiale pentru începerea implementării proiectelor în domeniul sănătăţii. Susţinem autorităţile naţionale în pregătirea următorilor paşi pentru proiectele deja prevăzute. Am discutat şi oportunitatea dezvoltării unor proiecte în domenii de mare necesitate, precum combaterea epidemiei de rujeolă, care din păcate a făcut atâtea victime în ultimele luni”, a declarat Creţu.

La întâlnirea cu Bodog, oficialul UE a indicat susţinerea pe care fondurile politicii de coeziune o pot oferi îmbunătăţirii condiţiilor din spitalele din România: investiţii în centre comunitare integrate, unităţi ambulatorii, unităţi de primiri urgenţe şi telemedicină. Astfel, se are în vedere abordarea nevoilor critice din domeniul sănătăţii prin 280 de investiţii în îngrijirea comunitară şi ambulatorie, precum şi în modernizarea a 35 de unităţi de urgenţă din spitale.

România beneficiază de o alocare de peste 22 de miliarde de euro în cadrul politicii de coeziune pentru perioada 2014–2020. În Programul Operaţional Regional, aproximativ 326 de milioane de euro sunt dedicate investiţiilor în domeniul sănătăţii, jumătate din această sumă fiind alocată construcţiei celor 3 spitale regionale menţionate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *