De la pronunțarea sentinței definitive în dosarul „Fraudă la referendum”, o mulțime de analiști s-au grăbit să cânte prohodul liderului PSD și, implicit, al partidului. Adevărul este că toată floarea stângii aștepta ca la Curtea Suprema să fie achitat omul numărul 1 din partid. Dar completul condus de Livia Stanciu a vrut să le arate că se poate, așa că nu doar că a confirmat sentința inițială, dar a mai și pus ceva peste. De acolo, să te ții boceală pe unii, satisfacție și rânjete pe alții, de parcă aici s-ar termina destinul celui mai mare partid din România.
N-am fost și nu voi fi niciodată un om de stânga. Cred ca oamenii trebuie să fie plătiți diferit în funcție de munca prestată, iar măsurile de ajutor social băgate la înaintare doar în cazuri de forță majoră. Așa că am detestat pomenile guvernelor de stânga din ’90 încoace. După acest „autodenunț” propun să revenim la cazul Dragnea și la posibila „pomană” pe care i-au făcut-o Livia Stanciu și compania. Dacă ar fi să credem zvonurile cum că în România s-ar face dosare politice, atunci cazul cu pricina ar fi unul de școala. Dragnea ar fi fost executat de sistemul creat fix de cel pe care s-a zbătut să îl dea jos, cerând cu disperare ca oamenii să iasă la vot. Nu a dat pomeni electorale pentru asta, nu a furat voturi din urnă sau nu a forțat oamenii să pună ștampila pe un candidat anume. Adică nu a făcut ceea ce se practică în România la fiecare campanie electorală. Dar cum istoria o scriu învingătorii, și sentința lui Dragnea se poate spune că a scris-o Traian Băsescu, care în loc să plece acasă, așa cum cereau atunci aproximativ 8 milioane de români, s-a întors pe cai mari.
Sentința a venit însa pe un fond cu totul special. A venit într-o campanie electorală în care candidații din toate taberele sunt secerați precum popicele, de bilele DNA-ului. Iar multe dintre faptele din dosare sunt palpabile, cum s-ar spune, exact ca șpaga pe care au luat-o de-a lungul timpului cei ce merg astăzi să ceară votul poporului. În comparație cu ceea ce ne arată aproape zilnic procurorii anticorupție, fapta lui Liviu Dragnea pare aproape scuzabilă. Și totuși, condamnarea este comparabilă cu cea a unora din greii dosarului Microsoft. Fără să mai vorbim de cei care au fost scăpați deja, în aceeași speță. În vreme ce unii au devalizat țara, alții au îndemnat oamenii să meargă la vot. Probabil ilegal, ce-i drept. Dar oricum ar fi, Liviu Dragnea arată ca o victima în raport cu ei.
Așa că, deși pare greu de crezut, sentința cu pricina ar putea să îl întărească pe liderul PSD în ochii unui anumit segment de electorat. Mai mult, rămânerea sa în fruntea partidului ar putea avea și ea simbolistica ei. Să rămâi în fruntea unui partid aflat în degringoladă, după campaniile DNA, nu e tocmai simplu. Mai ales când în jur ai primari ce ar putea fi realeși din arest preventiv, o candidată la Capitală aproape moartă de frica a ceea ce i se poate întâmpla soțului și o armată de locotenenți gata să îți ia locul la primul semn de slăbiciune. Așa că liderul teleormănean al PSD-ului e posibil să fi fost forțat să rămână la cârma partidului, și să joace exact ca ursul pe cărbuni încinși, fiindcă oprindu-se, s-ar arde. Rămâne de văzut dacă această carte va fi una câștigătoare, mai ales că, cel puțin la prima vedere, nu pare o mână moartă.
