Jurnalistul RTV, Victor Ciutacu, analizează pe blogul personal reacțiiile unora cu privire la situația în care se află fostul ministru al Dezvoltării și Turismului, Elena Udrea.
Deși este unul din jurnaliștii care au coordonat dezvăluiri compromițătoare despre Elena Udrea, care au dus-o pe aceasta în fața comisiei de anchetă parlamentară, Victor Ciutacu subliniază că fosta șefă a PMP are dreptul de a-și pleda cu demnitate cauză, să aibă posibilitatea de a vorbi și nicidecum să fie adusă în cătușe în fața Plenului Parlamentului, scenariu pe care îl consideră unul subuman.
”Am fost primul care scris/spus, apăsat, că, pentru toate negerulile pe care le-a comis/patronat, Udrea trebuie să stea la beci, nu pe fotoliul ministerial. Am coordonat campania de dezvăluiri din Jurnalul National care a dus-o în fața comisiei parlamentare de anchetă. Se întâmpla cândva, în Cretacic, când majoritatea celor care o demonizează azi cu gurile pline mâncau de la ea sau de pe urma ei. Sfida. Amenința. Stăpânea. Erau vremurile când orice atac la adresa ei trecea drept lezmajestate: Băsescu în spate, mafia portocalie în față. Tocmai d-aia îmi iau libertatea de a spune…
Încercarea de o aduce încătușată în Parlament, pentru a-și pleda cauza, e subumană. OK, e arestată, denunțurile curg împotriva ei, iar cei care 10 ani n-au avut curaj să miște un pai nu mai prididesc cu finalizarea dosarelor penale. Eu însumi trăiesc, seară de seară, din dezvăluiri despre viața și opera ei în funcții de demnitate publică. Și o fac cu voluptatea celui căruia i se confirmă că a avut dreptate. Dar e deja prea mult! Oricât ar personifica tot răul regimului băsist, instaurat, poate ați uitat, prin vot liber și democratic. Și revalidat, după 5 ani, tot la urne. Cercetați-o, trimiteți-o în judecată, condamnați-o dacă aveți probe, nu pentru întreaga activitate, că nu suntem la Oscarurile Răului, dar lăsați-i posibilitatea de a vorbi, de a-și pleda cu demnitate cauza. Nu strânge pe nimeni de gât în Casa Poporului, n-o să-și gâtul, în direct de la tribună, cu unghiile.
Da, știu, e rea, e odioasă, e arogantă, e complicea Tiranului, n-are scrupule. Dar toate ăstea la un loc nu-s motive viabile de a o trata degradant. Vă excită cătușele? Vă simțiți mai puternici dacă o vedeți îngenuncheată? Deocamdată, cel puțin, are trufia și puterea de a se uita fix în cameră și, prin ea, în ochii voștri. Voi aveți puterea de a vă uita în ochii ei?”, se întreabă Victor Ciutacu pe blogul personal.

Victor CIUDATU are perfecta dreptate! O fi el „acoperit” de glorie jurnalistica, dar combate bine!
Ai si tu dreptate dar sincer, cand i-o disparea ranjetul ala sfidator de pe bot, o s-o compatimesc si eu. Pana atunci, nu!