Skip to content
Meteo

VIDEO Ciclonul care a făcut ravagii în Italia ajunge în România. Meteorologii anunţă furtuni, ploi torenţiale şi grindină

furtuna unsplash.com

Meteorologii se aşteaptă ca în perioada următoare ciclonul mediteranean care a făcut ravagii în Italia să ajungă în România.

Fenomenul meteo extrem se îndreaptă spre estul Europei, iar România va fi afectată pânăsfârșitul lunii de furtuni, ploi torențiale și căderi de grindină.

„Vorbim de fenomene de instabilitate accentuate datorate sistemului format în Marea Mediterană, acest ciclon care a acționat în special asupra Italiei și nu în ultimul rând asupra Mării Adriatice, pentru că acestea au fost zonele cele mai afectate. În Italia cantitățile de precipitații s-au apropiat chiar și de 200 de litri pe metru pătrat în 24 de ore. A fost cod roșu în zonele afectate. El s-a deplasat, a afectat și centrul Europei, iată că și Croația este sub cod roșu”, a declarat Elena Mateescu, director ANM, la Digi 24.

Oltenia, Banat, Crişana şi Maramureş, zonele afectate

„Ciclonul se va deplasa până în zona de est, sud-est a Europei (…) și cu siguranță rămân de interes și zonele din partea de sud, sud-est și est până săptămâna viitoare. Dar până săptămâna viitoare, și pe parcursul nopții și chiar și mâine vor mai rămâne de interes, sub influența acestui ciclon zone din Oltenia, Banat, Crișana și Maramureș pentru că el încă își mai produce efecte având în vedere încărcarea cu umezeală”, a precizat directorul ANM.

Totodată, meteorologii se aşteaptă în următorul interval şi l acăderi de grindină: „Cu siguranță, noi, aflându-ne totuși la periferia estică a acestui sistem frontal am avut cantități importante de precipitații, în special în zona sud-vestică a țării, acolo unde a fost în vigoare avertizarea meteorologică de cod galben. Valorile cantităților de precipitații, prin acumulare, au depășit chiar și la nivel local 30-40 de litri pe metru pătrat. Însă instabilitatea va fi de interes și în următoarea perioadă, pentru că vorbim în continuare de posibilitatea să consemnăm averse torențiale însoțite de descărcări electrice, izolat căderi de grindină, pentru că la acest sfârșit de săptămână cresc și temperaturile, ne vom apropia din nou de 28 de grade Celsius și chiar și vineri și sâmbătă, inclusiv în Capitală, la o maximă de 27-28 de grade, fapt care aduce fenomene specifice instabilității și vom vorbi de averse cu caracter torențial”.

Precipitații peste medie

Elena Mateescu a precizat că până la finalul lunii mai vremea va fi instabilă, cu precipitaţii peste medie.

„Chiar și în debutul săptămânii viitoare, până la sfârșitul primăverii la nivelul Europei incluzând și România, fenomenele de instabilitate vor fi de interes pentru că ne așteptăm ca și săptămâna viitoare să înregistrăm la nivelul acesteia, în intervalul 22 – 29 mai, valori ale precipitațiilor peste medie, în special în sud, sud-est și est. Nu trebuie să excludem emiterea niciunei avertizări meteorologice generale; cod galben, portocaliu sau chiar roșu, dar mai ales atenționările specifice de tip nowcasting, specifice, de fapt, acestor tipuri de fenomene de instabilitate atmosferică datorate pe intervale scurte de timp acestor cantități însemnate de precipitații”, a  adăugat meteoroglogul.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *