Skip to content
Hunedoara Știri locale

VIDEO/FOTO Hunedoara: Mai multe curţi şi pivniţe inundate, în urma ploilor/ Judeţul este sub Cod portocaliu hidrologic

CAPTURA VIDEO

Mai multe curţi şi pivniţe din localităţile hunedorene Lupeni, Petroşani, Cimpa şi Aninoasa au fost inundate, joi, în urma ploilor din ultimele ore. Judeţul se află, până vineri, sub avertizare Cod portocaliu emisă de hidrologi.

”În urma manifestării fenomenelor hidrometeorologice prognozate, 25 de pompieri din cadrul Gărzii de Intervenţie Lupeni şi Detaşamentului Petroşani, alături de SVSU Petrila, au intervenit, până la această oră, pentru evacuarea apei din mai multe gospodării, după cum urmează: în localitatea Lupeni a fost inundată o curte ca urmare a refulării unei canalizări; în municipiul Petroşani au fost afectate 6 curţi şi 2 pivniţe situate pe străzile Dacia şi Aradului; în localitatea Cimpa a fost afectată o curte cu posibilităţi de inundare a unui grajd de animale; în localitatea Aninoasa au fost inundate 2 curţi şi o locuinţă, situate pe strada Libertăţii”, a transmis ISU Hunedoara.

FOTO: ISU HunedoaraFOTO: ISU Hunedoara

Totodată, pompierii au intervenit pentru segmentarea şi degajarea de pe carosabil a unui arbore căzut pe drumul judeţean care face legătura localitatea Lupeni şi staţiunea montană Straja.

Judeţul Hunedoara se află sub avertizare hidrologică Cod Portocaliu până vineri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *