Imagini neobișnuite surprinse în municipiul Galați, unde un bărbat care tocmai își cumpărase o canapea nouă s-a decis s-o ducă acasă cu propria mașină.
Bărbatul a urcat canapeaua pe bacheta din spate, iar ușile mașinii au rămas deschise, pentru că piesa de mobilier era mai lungă decât bacheta și ieșea în afară caroseriei, potrivit digi24.
Un telespectator Digi24 a surprins imaginile cu mașina care transporta o canapea. Potrivit acestuia, la scurt timp șoferul în cauză a fost oprit de un echipaj de poliție.
Potrivit IPJ Galați, șoferul a fost amendat cu 870 de lei pentru nerespectarea regulilor privind transportul obiectelor în/pe autovehicul, dar și pentru că avea permisul de conducere deteriorat. Documentul a rămas la agenții de poliție, iar șoferul a primit un termen de 15 zile ca să-l schimbe.
